reşedintele american Joe Biden a fost testat miercuri din nou pozitiv la COVID-19, a transmis prin intermediul Casei Albe medicul său, Kevin O’Connor, relatează Reuters.
Potrivit medicului, Biden se simte bine şi nu mai are febră, dar tusea se menţine, deşi este mai puţin frecventă faţă de ziua anterioară.
Testat prima dată pozitiv la COVID-19 pe 21 iulie, Biden părea să se fi vindecat după ce a urmat un tratament împotriva coronavirusului şi a avut în urma acestuia mai multe teste negative, astfel că miercurea trecută a ieşit din izolare.
Dar sâmbătă el a fost testat din nou pozitiv, situaţie care s-a repetat de atunci în fiecare zi, ceea ce medicul Casei Albe a descris drept o ”recădere”, caz observat la un mic procent dintre pacienţii care au fost trataţi cu medicamentul antiviral Paxlovid.
Preşedintele în vârstă de 79 de ani a spus că simptomele sale au fost uşoare şi că a continuat să lucreze din izolare, el subliniind că forma sa uşoară de boală se datorează vaccinării anterioare anti-COVID-19 şi tratamentului antiviral urmat după îmbolnăvire.
În urma retestării pozitive el a fost nevoit să-şi anuleze mai multe călătorii şi participarea la evenimente, în cadrul unor acţiuni prin care doreşte să contracareze scăderea popularităţii sale relevată de sondaje, cu câteva luni înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului.