AcasăPoliticaJudecătoarea care lua mită de la interlopi prin intermediul unei prezicătoare scapă...

Judecătoarea care lua mită de la interlopi prin intermediul unei prezicătoare scapă de condamnare; faptele – prescrise

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus joi încetarea procesului penal împotriva judecătoarei Elena Burlan-Puşcaş, care primise în primă instanţă o condamnare de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru corupţie, după ce faptele s-au prescris, scrie Agerpres.

În iulie 2020, Elena Burlan-Puşcaş a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru luare de mită.

La judecarea apelului, Instanţa supremă a constatat că faptele de care este acuzată judecătoarea s-au prescris, fiind aplicate în acest sens două decizii ale Curţii Constituţionale. În consecinţă, condamnarea de la prima instanţă a fost anulată.

„Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, rejudecând, în baza art.396 alin.1 şi 6 Cpp raportat la art.16 alin.1 lit.f Cpp, art.154 alin.1 lit.b Cpp şi art. 5 Cp, cu referire la art.155 alin.1 C.pen., interpretat prin deciziile nr. 297/2018 şi nr.358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încetează procesul penal faţă de inculpata Burlan – Puşcaş Elena, sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de luare de mită, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale”, se arată în decizia Instanţei supreme.

Pe de altă parte, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 10.000 euro, bani luaţi ca mită de judecătoarea Burlan.

Judecătoarea Elena Burlan-Puşcaş a fost suspendată în funcţie în mai 2018, însă, după ce dosarul ei a fost închis, va primi toate salariile restante, ea având şi vechimea necesară pentru a beneficia de pensie specială.

Elena Burlan-Puşcaş a fost trimisă în judecată de DNA sub acuzaţia că a luat mită suma totală de 63.000 de euro de la membri a două clanuri de interlopi.

Astfel, în anul 2009, judecătoarea avea pe rol un dosar în care membri ai clanului Vică din Chitila erau acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă (tentativă de omor calificat, şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice).

Ea a acceptat să primească suma de 10.000 de euro pentru a dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu şi alţi 30.000 de euro pentru a pronunţa o hotărâre de condamnare cu suspendare faţă de toţi cei nouă inculpaţi din dosar.

Banii ar fi fost primiţi prin intermediul unei ghicitoare, cu care judecătoarea avea o relaţie apropiată. Concret, prezicătoarea o vizita pe Elena Burlan acasă, dar şi la locul de muncă – Tribunalul Bucureşti – unde presta servicii de ghicit.

De asemenea, Elena Burlan-Puşcaş a avut în vara anului 2010 spre judecată un alt dosar, în care cinci interlopi erau acuzaţi de tentativă la omor calificat, după ce au atacat cu bâtele un bărbat care făcea parte dintr-o grupare rivală. În acest caz, judecătoarea a fost acuzată de DNA că a primit suma de 8.000 de euro pentru a dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu şi alţi 15.000 de euro pentru a dispune pronunţarea unei hotărâri de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei faţă de patru dintre cei cinci inculpaţi.

Mai mult, cu privire la cel de-al cincilea inculpat din dosar, spune DNA, deşi minor la data săvârşirii infracţiunii pentru care a fost judecat, Elena Burlan-Puşcaş a pronunţat o pedeapsă cu executare, deoarece tatăl acestuia a refuzat să plătească suma solicitată de magistrat.

Ulterior, în ambele cauze, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis apelurile Parchetului şi au pronunţat pedepse cu executare faţă de autorii infracţiunilor de tentativă de omor calificat, pedepse cuprinse între 5 şi 8 ani.

Elena Burlan este soţia lui Marcel Puşcaş, preşedintele clubului FCU Craiova.

Articolul Judecătoarea care lua mită de la interlopi prin intermediul unei prezicătoare scapă de condamnare; faptele – prescrise apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks