Cei trei judecători de la Instanţa supremă care i-au achitat pe foştii ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, îşi apără decizia, susţinând că ‘aşa-zisele acţiuni de reprimare şi intimidare’ folosite de Securitate sunt utilizate în anchetele penale din prezent.
Instanţa supremă a dat publicităţii joi motivele pentru care Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş au fost achitaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase, deşi ei au fost trimişi în judecată de procurori pentru crime împotriva umanităţii.
La un moment dat, în motivare, judecătorii pun semn egal între metodele folosite de securişti pentru reprimarea oamenilor care se opuneau lui Nicolae Ceauşescu cu procedeele utilizate în anchetele penale din prezent.
Astfel, spun magistraţii, în rechizitoriul Parchetului prin care au fost trimişi în judecată Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, s-a reţinut incidenţa lit. k) art.439 Cod penal, ‘alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice’, atrasă de ‘acţiuni de reprimare şi intimidare a disidentului (…), constând în: filaj, urmărire informativă, note informatorii, percheziţie domiciliară în data de 17.01.1985, interceptarea convorbirilor telefonice prin mijloace T.O., interceptarea corespondenţei şi audieri sistematice’.
‘Din această enumerare se poate observa că aşa-zisele acţiuni de reprimare şi intimidare invocate de parchet sunt metode de supraveghere sau cercetare şi procedee probatorii folosite în anchetarea infracţiunilor. Prin natura lor, mare parte dintre acestea (exceptând percheziţia domiciliară şi audierea) sunt secrete, necunoscute de persoana pe care o vizează, astfel că e foarte greu de înţeles cum astfel de acţiuni pot fi incluse în noţiunea de ‘alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice’. Într-adevăr, atunci când sunt aduse la cunoştinţa persoanei cercetate poate produce acesteia unele suferinţe, însă sunt inerente oricărei activităţi de cercetare penală. Şi în prezent sunt folosite astfel de metode speciale de supraveghere sau cercetare (art.138 şi urm. din Codul de procedură penală) şi procedee probatorii prin care se obţin mijloacele de probă (audierea suspectului sau inculpatului, percheziţia domiciliară). A accepta ideea că aceste metode de cercetare şi procedee probatorii ar putea constitui ‘fapte inumane’, aşa cum consideră parchetul, ar însemna ca organele judiciare care le folosesc să fie
pasibile de tragere la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, ceea ce este de neconceput’, susţin judecătorii.
În acest context, Înalta Curte reţine că acţiunile ‘de reprimare şi intimidare a disidentului Gheorghe Ursu, constând în: filaj, urmărire informativă, note informatori, percheziţie domiciliară în data de 17.01.1985, interceptarea convorbirilor telefonice prin mijloace T.O., interceptarea corespondenţei şi audieri sistematice’, invocate de Parchet, ‘nu pot constitui elementul material al variantei normative prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. k) din Codul penal, alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice’.
