Judeţul Braşov îşi propune să testeze, în cadrul unui proiect european, conceptul de zonă de linişte ca şi atracţie turistică, se arată într-un comunicat remis, miercuri, de Consiliul Judeţean Braşov.
CJ Braşov, parte a proiectului Thematic Trail Trigger-ThreeT (Iniţierea unor trasee tematice), finanţat prin programul european Interreg, cu aproape 2 milioane de euro, va dezvolta un produs turistic, pe această idee propusă de Consiliul Regional al Finlandei Centrale, ca o bună practică, care ar putea deveni atracţie turistică în Europa motor pentru dezvoltare durabilă locală, în special după pandemia de COVID-19.
‘Zone de linişte ca atracţie turistică’ este un proiect pilot ce reprezintă o doua linie de acţiune în cadrul ThreeT, şi a obţinut finanţare suplimentară Interreg Europe în valoare de 53.500 euro.
În cadrul proiectului pilot, experţii români ai proiectului au pregătit un memorandum autorităţilor locale/regionale /naţionale, cu recomandări privind dezvoltarea durabilă a turismului, care atrage atenţia asupra necesităţii unei mai bune utilizări a resurselor, acţionând ca multiplicator de investiţii în sensul protejării şi dezvoltării patrimoniului turistic.
Conform preşedintelui CJ Braşov, Adrian Veştea, care a fost prezent la Conferinţa de închidere a primei faze a ThreeT de la Braşov, primele efecte ale proiectului sunt vizibile deja în privinţa managementului turistic, prin constituirea unui parteneriat public-privat la nivelul destinaţiei, care are, de doi ani, un rol activ în definirea direcţiilor de dezvoltare durabilă şi promovarea turistică a judeţului.
‘Trebuie să ne gândim cu seriozitate la viitorul turismului, să-l abordăm sustenabil, cu ajutorul organizaţiilor de management al destinaţiilor. Noua situaţie de criză sanitară mondială ne-a arătat cât de important este un management turistic durabil, deoarece acest sector economic a fost cel mai greu afectat de COVID-19. Cred că este foarte important să facem din turism un sector economic competitiv, pentru că ne dorim foarte mult să recâştigăm turiştii şi să-i fidelizăm, dar să şi atragem alţi vizitatori. (…) Proiectul Interreg Europe ThreeT şi parteneriatul European au reprezentat pentru echipa de lucru din CJ Braşov o oportunitate de dezvoltare a capacităţilor profesionale cu privire la modul în care trebuie abordat turismul ca sursă sustenabilă de dezvoltare, de inspiraţie din modele de bune practici europene’, a declarat Adrian Veştea, conform sursei citate.
În cadrul primei părţi a proiectului ThreeT au avut loc vizite de studiu ale factorilor interesaţi din statele partenere pentru cunoaşterea de bune practici identificate în destinaţiile turistice europene, sesiuni de lucru cu experţi internaţionali şi locali, precum şi de mentoring, în urma cărora a fost dezvoltat un Plan de Acţiune pe baza informaţiilor culese.
Braşovul a devenit partener în proiect în 2018, alături de alte opt organizaţii din ţări ale Uniunii Europene.
Obiectivul proiectului, care se va încheia în noiembrie 2022, îl constituie creşterea accesibilităţii spre destinaţiile turistice din judeţ prin dezvoltarea unor politici publice de accesibilitate şi mobilitate nemotorizată (trasee de ciclism, hicking etc.); protecţia patrimoniului cultural şi natural; dezvoltare economico-socială locală rezultată din ecoturism; vizibilitatea traseelor turistice existente şi buna guvernare a acestora, a menţionat sursa citată.