Acasă93Judeţul Sălaj rămâne şi în 2022 lider al donărilor de sânge la...

Judeţul Sălaj rămâne şi în 2022 lider al donărilor de sânge la mia de locuitori

Cu un total de 48 de donări de sânge la mia de de locuitori, judeţul Sălaj a fost, în 2022, lider la acest capitol la nivel naţional, potrivit directorului Centrului de Transfuzii Sanguine din Zalău, Cristina Ilieş.

Potrivit Cristinei Ilieş, anul trecut s-a înregistrat cel mai mare număr de donări din istoria centrului de la Zalău, acesta fiind primul an în care numărul donărilor a trecut de 10.000.

‘Anul trecut am avut 10.142 de donări, cel mai mult din istoria Centrului. Avem un procent de 48 de donatori la mia de locuitori, ceea ce ne situează, de departe, pe primul loc în România’, a declarat joi, pentru AGERPRES, Cristina Ilieş.

Numărul donărilor a crescut de la 7.101 în 2020, la 8.369 în 2021, respectiv 10.142 în 2022.

Acest loc fruntaş în clasamentul naţional al donărilor nu este o premieră pentru Sălaj, judeţul fiind lider la acest capitol şi în anii precedenţi.

Directorului Centrului de Transfuzii Sanguine Sălaj consideră că aceste rezultate se datorează, în primul rând, campaniilor de colectare de sânge pe care Centrul le derulează în localităţile judeţului.

‘Sălăjenii sunt foarte inimoşi, şi la propriu şi la figurat. Am avut campanii în întreg judeţul, pentru a merge în întâmpinarea donatorilor, pentru că asta e realitatea, chiar dacă noi avem Centrul de la Zalău, cu program zilnic şi o sâmbătă pe lună, donatorii nu ajung în număr atât de mare. Faptul că mergem în întâmpinarea lor, la Crasna, la Sărmăşag, la Şumal, Marca, Hida, Şimleu Silvaniei, Jibou e un lucru bun. În plus, anul trecut am avut şi campania Untold, care a fost reuşită pentru noi. Ce m-a bucurat pe mine foarte mult a fost faptul că tinerii care au donat pentru bilete la Untold s-au întors şi în septembrie şi în decembrie şi atunci am putut să ajungem la cifra asta, de 10.142 de donări’, a subliniat Cristina Ilieş.

În aceste campanii au fost implicate şi instituţii şi mari firme private din Sălaj.

Cristina Ilieş a mai adăugat faptul că sângele donat în Sălaj ajunge şi la spitale din întreaga ţară. AGERPRES / (A – autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks