Acasă93Judeţul Tulcea va avea anul acesta o organizaţie de management al destinaţiei...

Judeţul Tulcea va avea anul acesta o organizaţie de management al destinaţiei turistice

Judeţul Tulcea va avea anul acesta o organizaţie de management al destinaţiei turistice (OMD), astfel încât va putea fi promovat unitar la nivel naţional, în momentul de faţă iniţiatorii acestui demers întocmind statutul organizaţiei.

Unul dintre iniţiatori, Raluca Cacencu, a declarat pentru AGERPRES că realizarea acestui OMD le-ar permite unităţilor de cazare o promovare unitară cu un impact puternic la nivel naţional şi internaţional.

‘Ţinând cont că toate primăriile din judeţ, cu excepţia municipiului Tulcea şi a comunelor Jurilovca şi Luncaviţa, nu aveau instituită taxa de promovare turistică, e puţin mai greu, pentru că nu aveau bani. Acum, se lucrează la statut deja, iar când acesta va fi definitivat, vom avea o nouă întâlnire cu membrii fondatori’, a afirmat Raluca Cacencu.

Ea şi-a exprimat speranţa ca OMD-ul de la nivel judeţean să devină funcţional din acest an, cu atât mai mult cu cât în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt fonduri prevăzute pentru aceste entităţi.

‘Ar fi păcat să pierdem banii, pentru că nu avem această asociere’, a menţionat Cacencu.

Potrivit sursei, în momentul de faţă, la nivel judeţean se pregăteşte participarea agenţilor economici la Târgul de turism care va avea loc luna viitoare, la Bucureşti.

La finele anului trecut, Primăria municipiului Tulcea a anunţat că OMD Municipiul Tulcea a obţinut avizul de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, aceasta fiind a 20-a entitate de tip care funcţionează în România, al cincilea din Dobrogea şi primul din judeţ.

Din OMD-ul de la nivelul municipiului fac parte autoritatea locală şi 23 de agenţi economici din turism, scopul organizaţiei fiind acela de a creşte media de înnoptare în municipiu şi de a extinde sezonul turistic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks