AcasăPoliticaJurnaliştii din Grecia, în grevă până la miezul nopţii de miercuri spre...

Jurnaliştii din Grecia, în grevă până la miezul nopţii de miercuri spre joi

Jurnaliştii din Grecia au început miercuri o grevă de 24 de ore, sindicatele din media solicitând o anchetă completă cu privire la coliziunea între două trenuri produsă în urmă cu două săptămâni şi soldată cu 57 de morţi şi zeci de răniţi, transmite DPA, arată Agerpres.

În locul ştirilor, posturile de radio şi televiziune vor transmite programe muzicale şi filme artistice şi documentare.

Difuzarea ştirilor va fi reluată la miezul nopţii de miercuri spre joi (22:00 GMT). Cotidianele nu vor apărea joi dimineaţă, a anunţat sindicatul jurnaliştilor.

”Linişte pentru 24 de ore pentru cei 57”, a scris in.gr, unul dintre cele mai importante portaluri de ştiri din Grecia.

Pe 27 martie, trenurile locale care leagă oraşele din Peloponez (sud-vest) vor circula din nou, în timp ce traficul trenurilor de pasageri între Atena şi Salonic nu va fi reluat decât pe 1 aprilie. La mijlocul acestei linii, în apropierea oraşului Larisa, a avut loc în noaptea de 28 februarie spre 1 martie coliziunea dintre un tren de pasageri şi un tren de marfă, cel mai grav accident petrecut în Grecia în ultimii ani.

Accidentul a fost atribuit în principal unei erori a şefului de staţie din Larisa, care a fost acuzat şi plasat în arest preventiv. Totuşi, el a scos însă la iveală şi starea gravă în care se află căile feroviare din Grecia, pe fondul indiferenţei şi incompetenţei guvernelor din ultimii ani.

În afară de jurnalişti, toate celelalte sindicate din Grecia cer să fie traşi la răspundere cei vinovaţi pentru accidentul din urmă cu două săptămâni.

Acţiunile greviste la nivel naţional planificate pentru joi ar urma să paralizeze sectorul transporturilor din Grecia.

sursa – AGERPRES

Articolul Jurnaliştii din Grecia, în grevă până la miezul nopţii de miercuri spre joi apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks