AcasăPoliticaKamala Harris: „Ce vedem este atât de greu de văzut încât ne...

Kamala Harris: „Ce vedem este atât de greu de văzut încât ne pierdem credința sau o viziune asupra acelor lucruri pe care nu le putem vedea dar pe care trebuie să le știm”

„Cred că a devenit clar pentru toată lumea că Kamala Harris nu este un candidat serios la președinția Americii. Nu pentru că nu ar avea șanse, ci pentru că este evident că nu este echipată din punct de vedere intelectual pentru a deveni liderul lumii euroatlantice. Toate aparițiile ei publice au implicat memorarea unor răspunsuri evazive sau citirea de pe un teleprompter, fapt pe care chiar ea l-a recunoscut acum două zile într-un interviu, spunând că face asta pentru că este disciplinată”, spune Daria Guşă în rubrica „Personalitatea internațională a săptămânii” din emisiunea „Geopolitica la zi” de la Gold FM, conform solidnews.ro.

„Chiar și așa, cu avantajul de a fi disciplinată, Harris a reușit să atingă noi recorduri de ridicol. Vă voi da câteva exemple. Ultima ei reclamă de campanie se numește “Bărbați pentru Kamala” și prezintă niște bărbați care, aparent, sunt votanți obișnuiți care explică de ce o susțin și cum un vot pentru Harris este o acțiune foarte masculină și “macho”. Este foarte amuzantă, vă invit să o căutați. Dar și mai ridicol este că s-a demonstrat că toți acești bărbați sunt actori profesioniști.

Săptămâna trecută, Harris i-a cerut public lui Zelenski să-și aleagă un succesor în cazul în care va fi omorât sau capturat. De asemenea, i-a numit pe Viktor Orban, Kim Jong Un și Xi Jinping “ucigași”.

Primul ei interviu din campanie a fost la podcastul “Spune-i/Numește-o tati”, un podcast feminist unde se discută de obicei probleme referitoare la sex și relații, refuzând în același timp să dea interviuri pentru Bloomberg sau revista Time.

S-a descoperit că în cartea ei din 2009 a copiat secțiuni întregi din Wikipedia sau din canale de știri și chiar a inventat surse. În emisiunea “60 de minute”, extrem de populară în America, răspunsurile ei au fost editate, ceea ce reprezintă un amestec electoral nemaivăzut în America. A apărut chiar și o carte intitulată “Realizările Kamalei Harris”, care are toate paginile goale și a devenit virală.

Azi-noapte, Harris a acceptat să dea un interviu de 25 de minute la Fox News, televiziunea republicanilor, unde a fost întrebată chestiuni serioase și s-a făcut de rușine. A fost curajoasă, având în vedere că este atât de nepregătită – o putem lăuda pentru asta – dar, în rest, s-a contrazis, spre exemplu a declarat că vrea ca posibilul ei mandat ei prezidențial să aducă o schimbare în America, recunoscând că țara nu merge într-o direcție bună. Dar în același timp nu a putut identifica un singur lucru din mandatul lui Biden cu care nu este de acord, ba chiar s-a lăudat că ea a fost implicată în majoritatea deciziilor.

Momentan, Trump pare câștigătorul cursei prezidențiale, atât în sondaje, cât și la casele de pariuri, iar Kamala nu este la standardul candidaților democrați din ultimele alegeri, mai ales când se analizează preferințele minorităților. Pentru a atrage mai mulți votanți din minoritățile etnice, Harris chiar a promis că va legaliza marijuana în toată țara pentru a promova afacerile de trafic de droguri ale afro-americanilor, uitând că ea însăși a decis, acum câțiva ani, încarcerarea a peste 1.500 de indivizi de culoare pentru trafic de droguri. Kamala Harris a trebuit chiar să-l roage pe Obama să se filmeze certând niște bărbați de culoare pentru faptul că nu o votează din cauza că este femeie.

Din păcate, nu cred că faptul că este femeie are vreo legătură cu refuzul oamenilor de a o vota. Cred că ar fi bine să fie mai multe femei candidați, dar Kamala Harris este un candidat extrem de slab. Faptul că prima femeie președinte ar putea fi o persoană care pare atât de ridicolă, nepregătită, fără carismă și incapabilă de a exprima un gând propriu ar fi o rușine nu doar pentru femei, ci și pentru americani și pentru lumea euroatlantică în general. Calitatea liderilor din ziua de azi este incredibil de slabă, iar noi, cei care votăm, se pare că acceptăm acest lucru.

Nici Trump nu este un lider foarte apreciat la momentul de față. Într-un sondaj recent, doar 27% dintre respondenți au declarat că Kamala are abilități puternice de lider, comparativ cu 36% pentru Donald Trump. 79% dintre americani au spus că această campanie îi face să nu fie mândri de țara lor. Este o realitate extrem de tristă, care mă face curioasă ce ar spune sondajele din România, Franța sau Germania comparativ cu cele din țările BRICS. Vai și amar de Europa dacă America o duce așa de prost!

În final, vă las cu un citat aproape bizar al Kamalei Harris de acum o săptămână. Citez: “Ce vedem este atât de greu de văzut încât ne pierdem credința sau o viziune asupra acelor lucruri pe care nu le putem vedea dar pe care trebuie să le știm.” Nu este mai clar ce a vrut să spună nici în engleză, dar trebuie să recunoaștem că sună foarte profund”, arată Daria Guşă.

Articolul Kamala Harris: „Ce vedem este atât de greu de văzut încât ne pierdem credința sau o viziune asupra acelor lucruri pe care nu le putem vedea dar pe care trebuie să le știm” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks