Vicepremierul Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a afirmat, marţi, că asimilarea şefilor unor instituţii cu rangul de ministru sau secretar de stat se face pentru salarizare şi nu pentru funcţie, numărul celor asimilaţi fiind mai mare de 200 de persoane.
‘Suntem mult departe de cifra de 200 – agenţiile, o grămadă de instituţii, cum e CNA de exemplu, pentru că asta îmi vine în minte, condus de un preşedinte cu rang de secretar de stat. Puteam să spunem că este secretar de stat, dar de fapt este o altă discuţie. Este o instituţie independentă. Dumneavoastră faceţi socoteală şi cu ei. Faceţi socoteala şi cu alte instituţii unde, într-adevăr, preşedintele instituţiei are ori rang de ministru şi nu spunem că sunt 50 de miniştri, ori rang de secretar de stat. Este o altă discuţie. Deci trebuie să facem această nuanţă, dacă nu vrem să creăm doar confuzie’, a afirmat Kelemen Hunor, la Parlament, întrebat despre reducerea cheltuielilor bugetare.
El a explicat că instituţia în cauză va fi condusă de o persoană, indiferent de ‘statutul şefului’, dar cheltuiala tot nu s-ar reduce.
‘Acea instituţie va fi condusă în continuare de cineva. Nu se reduce cheltuiala. (…) Faceţi o confuzie foarte importantă din punctul meu de vedere, fiindcă problema nu este la cabinet. Putem înjumătăţi la cabinet, dacă se va ajunge acolo, numărul de posturi. Dar asta nu are niciun impact asupra instituţiei, în sensul de a schimba statutul şefului. Cum se va numi omul? Şi salariul tot acela va fi. Ar trebui să schimbi legea salarizării. Dacă vreţi să intrăm în nişte chestiuni foarte tehnice… (…) Nu sunt secretari de stat, pentru că nu sunt la ministere. Conduc instituţii cum sunt ORDA, CNA, AGERPRES. Sunt o grămadă de instituţii. Cum e Avocatul Poporului. Şi acolo salariile pentru adjuncţi sunt la nivel de secretar de stat. Asimilarea se face pentru salarizare, nu pentru funcţie. Trebuie să încadrezi într-un fel şi asta era logica când au făcut legea salarizării, nu de dragul să fie numit omul secretar de stat sau ministru’, a adăugat Kelemen Hunor.
Întrebat dacă se poate ajunge la taxarea veniturilor mai mari decât salariul preşedintelui, Kelemen Hunor a spus: ‘A fost o discuţie neterminată, vom analiza. Nu ştiu. Nu este abandonată. Trebuie o discuţie extrem de serioasă, ca să nu ne trezim într-o altă zonă care se va întoarce împotriva noastră, împotriva celor care iau decizia. Trebuie să vezi exact ce înseamnă acest lucru. Noi, la pensiile de serviciu am încercat acest lucru la un moment dat, Curtea a zis că nu e constituţională’.