Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a reiterat vineri că alegerile parlamentare ar trebui organizate pe 6 decembrie, adăugând că, date fiind condiţiile epidemiologice actuale, dar şi motivarea CCR, se poate ajunge la un consens dacă ‘preşedintele intră în rolul său constituţional şi cheamă partidele la consultări’. Întrebat într-o conferinţă de presă dacă îşi menţine opinia cu privire la organizarea alegerilor pe 6 decembrie, liderul UDMR a confirmat: ‘Da, în acest moment cred că procedurile sunt pornite, sunt în derulare şi 6 decembrie rămâne data în care pot fi şi trebuie organizate alegerile parlamentare’. El a adăugat că săptămâna viitoare este ultimul termen – 22 octombrie – când pot fi depuse listele de candidaţi şi hotărârea de guvern este în vigoare. ‘Este adevărat că există o decizie a Curţii Constituţionale, motivarea Curţii este cunoscută, dar deocamdată nu ştim ce va face preşedintele României, are până în 25 octombrie timp la dispoziţie să analizeze acea lege care a fost declarată constituţională – ori semnează şi publică în Monitorul Oficial şi intră în vigoare pe 25 sau în 2 zile, ori trimite înapoi în Parlament. Probabil că până în 25, mai mult decât atât nu putem spune despre această lege. Şi această lege oricum nu stabileşte data alegerilor, doar spune că Parlamentul are dreptul de a stabilit data alegerilor. Deci, există această problemă, într-adevăr uşor complicată, dar nu foarte mult complicată, prin decizia Curţii. Se poate ajunge la un consens dacă preşedintele va intra în rolul lui constituţional şi va chema partidele la consultări. Nu ştim dacă se va întâmpla, dar din punctul meu de vedere asta ar trebui să facă preşedintele’, a explicat Kelemen Hunor. Liderul UDMR a atras atenţia asupra contextului epidemiologic, apreciind însă că nu se ştie care va fi situaţia în lunile februarie – martie 2021. ‘După aceea, există, sigur, şi situaţia epidemiologică. Sunt convins că în ceea ce priveşte ziua votului, nu există un risc mai mare decât în orice altă zi când ieşim din casă, dacă respectăm regulile, dar s-ar putea să existe o presiune psihologică şi nu numai, dacă vom avea o creştere şi mai mare a cazurilor pozitive. Astăzi, iar au fost peste 4.000 de cazuri. Vom vedea. Important este să reuşească Guvernul, administraţia centrală, să administreze sistemul sanitar, în aşa fel încât să nu existe o prăbuşire a sistemului sanitar şi, bineînţeles, deciziile să fie luate cât mai repede şi cât mai coerent din partea Guvernului, Dar astăzi nu avem date şi nu avem de ce să afirmăm că pe 6 decembrie nu pot fi organizate alegerile parlamentare, mai ales că nu există nicio informaţie, nu există niciun argument să credem că în februarie sau martie situaţia epidemiologică va fi diferită, mai bună sau radical diferită din păcate’, a opinat deputatul Uniunii.