Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, la şedinţa de constituire a noului Consiliu Judeţean Harghita, că una dintre provocările perioadei următoare o reprezintă proiectul de lege privind reforma administrativă, depus la Parlament, fiind de părere că acesta va duce deciziile „departe de cetăţeni”.
„Acest proiect de lege înseamnă că judeţul Harghita se va dilua cu Covasna, Mureşul, cu judeţul Braşov şi cu Sibiul, într-un judeţ mare. Asta înseamnă centralizare, nu subsidiaritate. Nu înseamnă manifestarea intereselor comunităţilor locale. Asta înseamnă că noi vom ajunge la periferie. Asta înseamnă că pentru o autorizaţie simplă, pentru un aviz simplu, va trebui să mergem la Alba Iulia sau la Braşov sau la Sibiu. Şi cred că pentru noi este inacceptabil. Eu pot să-mi imaginez doar o reformă administrativă care aduce mai aproape de cetăţeni deciziile, care nu duce decizia departe de cetăţeni şi care nu duce la periferie secuii şi comunităţile maghiare din regiune. Deci, cea mai mare provocare este cum va arăta reforma administrativă”, a spus Kelemen, potrivit traducerii asigurate de organizatori.
Ulterior, liderul Uniunii a declarat pentru AGERPRES că această lege este „atât de proastă”, încât nu poate fi amendată, fiind convins că trebuie respinsă.
„Nu poate fi amendată, atât de proastă e legea. Poţi să votezi ‘pentru’ sau poţi să respingi. Eu sunt convins că această lege trebuie respinsă. Nu neg că e nevoie de o reformă administrativă, dar nu poţi să faci, în loc de a pune în practică principiul subsidiarităţii, o centralizare, fiindcă despre asta vorbim. Să ai opt judeţe înseamnă să duci decizia de la comunitate la o distanţă foarte mare, în condiţiile în care în România nu funcţionează sistemele digitale deloc, nu funcţionează bunul-simţ, nu funcţionează raţiunea, nimic. Deci, din acest punct de vedere, să comasezi judeţele şi să faci din regiunile de dezvoltare judeţe înseamnă catastrofă, înseamnă centralizarea deciziilor”, a afirmat Kelemen.
Preşedintele UDMR a mai vorbit în discursul său şi despre alte provocări ale perioadei următoare, cum ar fi declinul demografic, care îi afectează atât pe români, cât şi pe maghiari.
„Astăzi, pentru noi, pentru comunitatea noastră, dar cred că pentru toată ţara, cea mai mare provocare este problema demografică. Trebuie şi putem vorbi despre multe lucruri. Putem vorbi despre investiţii, despre tot felul de planuri, proiecte, despre vise, despre dorinţe, doleanţe, dar adevărul este că dacă nu se nasc copii, atunci politica n-are pentru cine să lucreze. Pentru cine lucrăm, pentru cine construim, pentru cine vrem să construim autostrăzi, pentru cine vrem să înfiinţăm instituţii? Cel mai important, deci, este ca la acea scădere demografică, cu care trebuie să se confrunte românii şi maghiarii laolaltă în această ţară, să găsim soluţii. Soluţii bune, soluţii care să-i ţină pe tineri acasă”, a subliniat Kelemen, potrivit traducerii oficiale.
În opinia sa, de la preşedintele ţării până la primari sau consilieri, trebuie să se găsească soluţii bune la problema demografică.
Liderul Uniunii s-a referit şi la situaţia economică a ţării, susţinând că „bugetul ţării este în ruine” şi că trebuie luate măsuri pentru reducerea deficitului fără ca populaţia să aibă de suferit.
„Putem reduce deficitul în aşa fel încât populaţia să nu simtă şi să nu sufere. Şi aşa trebuie scăzut deficitul. Din acest motiv, noi propunem ca în anii următori să fie dusă o politică bugetară fiscală care nu creşte impozitele şi care face posibil ca puterea de cumpărare pentru familii să fie păstrată la acelaşi nivel. Şi da, în aceste condiţii este posibil să creştem economia şi să scădem deficitul bugetar, fiindcă avem foarte multe cheltuieli pe care guvernul poate să le taie liniştit”, a susţinut Kelemen.
Sursa: AGERPRES
Articolul Kelemen Hunor, despre proiectul de lege privind reforma administrativă: Va duce deciziile „departe de cetăţeni” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro