Kelemen Hunor, liderul UDMR a spus joi în ședința în care se votează Guvernul Ciolacu, despre PNL, că după ce au reușit să pună mâna și pe Dezvoltare și pe Mediu, îi vede extrem de mulțumiți și relaxați. ”Vă și înțeleg. Ați muncit enorm și cu multe sacrificii pentru acest lucru. După acest rezultat fulminant, vă lăsăm în grija PSD-ului”, a spus el.
Discursul președintelui UDMR:
”Permiteți-mi să încep și eu mulțumirile sincere pentru această etapă care se încheie astăzi. A fost o perioadă destul de dificilă, cu o mână stingeam incendiile, și cu cealaltă mână încercam să construim ceva pentru această țară.
Vreau să-i mulțumesc domnului Ciolacu, domnului Ciucă, ar trebui să mulțumesc și pentru primul an de guvernare colegilor cu care am fost la guvernare, pentru Florin Cîțu și Dan Barna. Mulțumim!
Acum câteva zile încă credeam că, în România, în sfârșit, vom putea vorbi cu zâmbetul pe buze despre respectarea cuvântului dat, despre angajamentele politice onorate, că vom putea vorbi de verticalitate și de onoare. Și sunt convins că doar prin aceste valori esențiale putem începe restabilirea încrederii pierdute între societate și cei care conduc statul român.
Da, acest mesaj ar fi fost necesar într-un moment dificil, într-o perioadă cu provocări multiple. N-a fost să fie. Încă o șansă uriașă ratată.
Execuția cu premeditare a unui partener credibil, echilibrat și responsabil a fost pusă în practică extrem de zgomotos și prost.
Da, nu neg, suntem supărați! Suntem supărați, când vedem cum aceste valori despre care vorbeam sunt aruncate în noroi.
Cum să nu fim supărați când vedem că profesionalismul, seriozitatea, predictibilitatea, transparența decizională, munca făcută cu responsabilitate nu contează deloc. Prin umilirea celuilalt, prin lipsă de demnitate, prin nerespectarea cuvântului dat nu se poate construi absolut nimic.
Sigur, supărarea va trece, dar rămâne un gust amar și o lipsă de încredere.
Domnule prim-ministru desemnat, Marcel Ciolacu,
Despre programul de guvernare pot să fac doar o singură remarcă. Nici nu ați depus jurământul și deja mai multe deziderate din programul de guvernare sunt îndeplinite. Felicitări! Sunteți cel mai de succes Guvern din istoria României. Așa se întâmplă când lucrezi programul de guvernare cu copy-paste și nici nu citești ce ai preluat.
Despre lista Cabinetului ce să vă zic?
Am doar o singură rugăminte. Dacă cineva dintre viitorii membrii ai Guvernului are o legătură mai specială cu contele Brukenthal, să-i trimită și salutul nostru!
Stimați colegi liberali,
După ce ați reușit să puneți mâna și pe Dezvoltare și pe Mediu, vă văd extrem de mulțumiți și relaxați. Vă și înțeleg. Ați muncit enorm și cu multe sacrificii pentru acest lucru. După acest rezultat fulminant, vă lăsăm în grija PSD-ului.
Domnule prim-ministru desemnat, Marcel Ciolacu,
Aveți grijă de Partidul Național Liberal! Sunteți un magician politic extrem de talentat. Aveți grijă să nu se trezească. Este adevărat că n-a trecut încă pericolul de a te culca sănătos și de a te trezi mort.
Domnule prim-ministru desemnat, bănuiți și dumneavoastră că dacă se vor trezi, vă vor lăsa singuri.
Eu mai am încredere în dumneavoastră, domnule prim-ministru desemnat, fiindcă știu că n-ați vrut să vindeți Ardealul. Știam acest lucru când alții v-au acuzat absolut gratuit. Și tot de la dumneavoastră am înțeles în aceste zile și explicația pentru acea acuzație de acum trei ani. Când v-am întrebat acum câteva zile, de ce ar trebui să renunțăm la ambele ministere unde am avut miniștri buni, – și vreau să le mulțumesc lor pentru cei doi ani și jumătate – unde am avut rezultate, mi-ați dat un argument, care m-a lăsat perplex.
Răspunsul era în felul următor: că așa-i în politică.
Și, în sfârșit, stimați colegi, doamnelor și domnilor, nu putem vota acest Guvern. Nu putem vota nici împotriva acestui Guvern, pentru că nu suntem ipocriți. În Executiv sunt oameni cu care am colaborat ani de zile și relațiile interpersonale nu dispar nici din cauza lăcomiei unora, nici din cauza erorilor strategice ale altora.
Parlamentarii Uniunii Democrate Maghiare din România vor spune prezent, dar nu votez”, a spus liderul UDMR.
Articolul Kelemen Hunor: Domnule prim-ministru desemnat Marcel Ciolacu, aveţi grijă de PNL. Sunteţi un magician politic extrem de talentat. Aveţi grijă să nu se trezească. Dacă se vor trezi vă vor lăsa singuri apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro