Vicepremierul Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a declarat marţi că este bine că s-a luat decizia de înscriere a Peisajului cultural minier Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial, argumentând că în această zonă este ‘ceva unicat’, o arheologie care trebuie păstrată.
‘În privinţa Roşiei Montane, foarte bine că s-a luat această decizie. Aşa cum noi am spus de foarte multe ori, acolo există – eu vorbesc din punct de vedere al patrimoniului cultural – ceva unicat, vorbesc de galeriile romane şi medievale, o tehnologie care trebuie păstrată şi o arheologie care trebuie păstrată. Nu oferă o protecţie în plus UNESCO, protecţia este oferită de legea naţională, dar este un prestigiu să fii pe această listă’, a afirmat Kelemen Hunor după şedinţa coaliţiei de guvernare.
El a spus că Ministerele Economiei şi Culturii trebuie să vină cu o propunere alternativă pentru locuitori şi pentru protejarea, refacerea monumentelor istorice.
‘Există câteva recomandări din partea UNESCO. România trebuie să îndeplinească aceste criterii până în 2022, dacă nu mă înşel, şi, bineînţeles, acest lucru înseamnă bani şi investiţii. Nu putem aştepta de la mineri să facă suc de zmeură bio şi să trăiască din vânzarea ciupercilor bio pe piaţă’, a adăugat vicepremierul.
În privinţa eventualelor despăgubiri pe care le-ar putea plăti statul român, Kelemen Hunor a spus: ‘În acest moment nu se ştie care va fi decizia. Dacă nu există decizia, nu comentăm’.
‘UNESCO nu interzice exploatarea, interzice distrugerea patrimoniului, distrugerea amplasamentului înconjurător, ceea ce este şi în interesul nostru. Tehnologia evoluează, nu ştim ce va apărea pentru doi ani, peste un an, nu ştim de decizia Tribunalului internaţional. Până când nu se cunoaşte această decizie, nu intrăm în speculaţii de orice fel’, a arătat vicepremierul.
Peisajul cultural minier Roşia Montană a fost înscris, marţi, în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de a 44-a sa sesiune, extinsă, de la Fouzhou, China, ce se desfăşoară online în perioada 16 – 31 iulie.