Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea îşi doreşte să intre la guvernare după alegeri şi în acest sens a făcut un „diagnostic” al societăţii şi a pregătit un program. Am pregătit un program politic, program electoral, dar nu neg că este, de fapt, şi un program de guvernare, spune el.
Kelemen Hunor a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Arad, că UDMR a făcut „diagnosticul” societăţii şi a stabilit care sunt problemele cele mai importante.
„Am pregătit un program politic, program electoral, dar nu neg că este, de fapt, şi un program de guvernare, fiindcă după alegerile parlamentare (avem – n.r.) această dorinţă de a face parte din Executiv, o dorinţă a fiecărui partid, a fiecărei formaţiuni politice, o dorinţă legitimă şi este şi dorinţa noastră, dacă vom avea susţinerea electoratului nostru şi dacă vor fi condiţii pentru a face parte din Executiv într-o perioadă extrem de dificilă pentru România, cu provocări uriaşe şi cu o situaţie bugetară nu prea bună”, a spus liderul UDMR.
El consideră că una dintre problemele cele mai mari ale ţării este cea demografică.
„Este, pe termen lung, cea mai mare provocare pentru România. Cam de trei ani vorbesc despre această problemă, de această provocare şi spun că, după toate calculele, dacă continuăm trendul, undeva în 2050, România va avea sub 15 milioane de locuitori. Nu asta este problema cea mai mare, ci structura de vârstă, fiindcă va fi o societate îmbătrânită şi nu poate fi susţinută de forţa de muncă, nici un sistem social, nici sistemul de pensii, sistemul de sănătate. De aceea suntem în ultima clipă, în ultimul ceas, avem nevoie de politici pe termen lung, pe termen foarte lung, prin care să încercăm să ţinem oamenii acasă, pe pământul lor natal, să susţinem natalitatea, să susţinem tinerii”, a mai spus liderul UDMR.
Ţara este în această situaţie – consideră Kelemen Hunor – pentru că „oamenii au pierdut speranţa” în raport cu statul.
„Oamenii simt că instituţiile statului nu au încredere în ei şi nici oamenii nu au încredere în stat (…). Pe cetăţeni îi supără serviciile sau lipsa serviciilor, aroganţa, nedreptatea şi această birocraţie şi suprareglementare cu care se confruntă fiecare om aproape în fiecare zi”, a susţinut el.
Preşedintele UDMR a adăugat că problemele demografice afectează atât maghiarii din ţară, cât şi societatea în ansamblu.
Kelemen Hunor participă, duminică, în Parcul Reconcilierii, la comemorarea împlinirii a 175 de ani de când 13 generali ai armatei imperiale austriece au fost executaţi în Cetatea Aradului, sub acuzaţia că s-au alăturat mişcării revoluţionare maghiare de independenţă faţă de Imperiul Austriac.
Sursa: AGERPRES
Articolul Kelemen Hunor: UDMR îşi doreşte să intre la guvernare după alegeri apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro