Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că formaţiunea sa o va susţine în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale pe candidatul USR, Elena Lasconi, scrie Agerpres.
„Avem foarte multe de reproşat doamnei Lasconi, dar credem că în această situaţie doamna Lasconi este persoana pe care putem să o susţinem, o recomandăm să fie susţinută şi cei care aveţi încredere în mine, cei care aveţi încredere în ceea ce am făcut şi cum am făcut în această campanie, cum m-am comportat în politică, atunci vă rog frumos să ţineţi cont de această recomandare”, a afirmat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a adăugat că şi de această dată trebuie să voteze „răul cel mai mic”, aşa cum a făcut şi în alte rânduri la alegerile prezidenţiale din România.
În legătură cu decizia UDMR, preşedintele Asociaţiei „Calea Neamului” şi al partidului „Mişcarea Naţională”, Mihai Târnoveanu, scrie, pe Facebook: „S-a tot vorbit de votul irosit, haideți să vorbim puțin de votul înșelat, la putere în România.
Kelemen Hunor, președintele UDMR, reprezentantul unui electorat conservator care-si ia lumina de la Viktor Orban, a declarat că o va susține pe Elena Lasconi-lgbt în turul 2 prezidențiale! Deci săcuiul din Ditrău, ăla care-i alunga pe brutarii din Sri Lanka, ca să nu frământe „pâinea sfântă maghiară” cu mâinile care nu sunt albe, ar vota pe cineva care se pronunță pentru căsătoriile între persoanele de același sex! Ăsta da vot „conservator”, nu doar unul irosit, ci unul înșelat!
Desigur, Kelemen Hunor putea să spună, asa cum a mai făcut-o cu alte ocazii, că lasă la alegerea propriului electorat cu cine să voteze în turul 2 la prezidențiale. Nu a făcut-o și acum, deși Călin Georgescu nici măcar nu a abordat vreodată problematica politicii autonomiste Ungaria-UDMR.
Mai urmează curând și alt vot înșelat, de data asta unul românesc, înșelat de n ori, ori de câte ori românii au votat „românește” pentru ca beneficiarul votului să aducă UDMR la guvernare!”, ultima remarcă fiind cu privire la PSD.
Articolul Kelemen Hunor: UDMR o va susţine pe Lăsconi apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro