AcasăPoliticaKlaus Iohannis a început seria de vizite oficiale în țările africane

Klaus Iohannis a început seria de vizite oficiale în țările africane

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, în perioada 14-23 noiembrie, o serie de vizite în Africa: vizite de stat în Republica Kenya, Republica Unită Tanzania şi Republica Cabo Verde şi vizită oficială în Republica Senegal.

„Vizitele preşedintelui României în Africa reprezintă primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani şi vizează relansarea relaţiilor României cu continentul african, atât în relaţia directă a ţării noastre cu statele africane, cât şi ca parte a efortului comun de la nivel european, în contextul mai larg al nevoii de revigorare a relaţiilor Uniunea Europeană – Africa în spiritul unui nou parteneriat. Astfel, aceste vizite urmăresc relansarea dialogului politic la nivel înalt cu statele menţionate şi redinamizarea relaţiilor economice şi sectoriale, urmărind deschiderea şi valorificarea de noi oportunităţi de colaborare în domenii de interes comun, inclusiv cele privind gestionarea provocărilor la nivel global”, informează Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat transmis 7 noiembrie AGERPRES.

***
Cu prilejul vizitei de stat în Republica Kenya, şeful statului va avea consultări politice bilaterale cu preşedintele William Ruto şi va participa la sediul ONU de la Nairobi (United Nations Office at Nairobi), la o întâlnire cu directorul executiv al UNEP (United Nations Environment Program). De asemenea, în cadrul vizitei vor fi semnate documente oficiale privind mediul şi cooperarea politică şi se va inaugura o donaţie a României pentru o şcoală kenyană, donaţie din programul României de asistenţă pentru dezvoltare.

România şi Republica Kenya au stabilit relaţii diplomatice, la rang de ambasadă, la 22 iunie 1968. Ambasada României la Nairobi a fost deschisă în 1974, potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Externe.

Relaţiile bilaterale s-au dezvoltat cu precădere în domeniile economic, cultural şi al protecţiei mediului.

În octombrie 1993, preşedintele României, Ion Iliescu, a efectuat vizite oficiale în mai multe ţări africane, printre care s-a numărat şi Kenya, în perioada 21-22 octombrie.

***
În cadrul vizitei de stat în Republica Unită Tanzania, Klaus Iohannis va avea consultări politice cu preşedintele Samia Suluhu Hassan.

Relaţiile diplomatice ale ţării noastre cu Republica Unită Tanzania sunt gestionate de Ambasada României în Republica Kenya, potrivit sursei amintite.

***
Vizita de stat în Republica Cabo Verde va prilejui consultări ale preşedintelui Iohannis cu preşedintele Cabo Verde, Jose Maria Neves. Programul oficial va include, de asemenea, întrevederi cu preşedintele Adunării Naţionale, Austelino Tavares Correia, cu prim-ministrul Jose Ulisses Correia e Silva şi cu primarul oraşului Praia, Francisco Avelino Carvalho. Totodată, Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu foştii studenţi din Cabo Verde care au învăţat în România.

România şi Republica Cabo Verde au stabilit relaţii diplomatice la 17 septembrie 1975, la două luni de la proclamarea independenţei acestei ţări (5 iulie 1975). Iniţial, ambasadorul României de la Conakry a fost acreditat şi pentru Republica Cabo Verde. În prezent, Ambasada României din Senegal gestionează relaţiile cu Republica Cabo Verde, în timp ce Ambasada Cabo Verde de la Bruxelles gestionează relaţiile cu România.

***
În contextul vizitei oficiale în Republica Senegal, preşedintele Klaus Iohannis va avea consultări politice cu omologul senegalez, Macky Sall. De asemenea, programul oficial al vizitei include, printre altele, participarea celor doi şefi de stat la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal, care va găzdui cele 34 de agenţii ale ONU prezente în această ţară. Programul vizitei va prilejui şi o întrevedere a preşedintelui Iohannis cu foşti studenţi senegalezi în România.

Relaţiile diplomatice între cele două state au fost stabilite, la nivel de ambasadă, la 5 noiembrie 1965. Ambasada României la Dakar a fost deschisă în februarie 1977, potrivit https://dakar.mae.ro/.

În zilele de 1 şi 2 noiembrie 2003, la invitaţia preşedintelui Republicii Senegal, Abdoulaye Wade, şeful statului român, Ion Iliescu, a întreprins o vizită oficială în această ţară. În prezenţa preşedintelui Ion Iliescu şi a omologului său senegalez a fost inaugurat şantierul de consolidare şi protecţie marină din cel mai vestic punct al continentului african, Poarta Mileniului, lucrare de protecţie costieră realizată de o companie românească din Tulcea.

La 28 septembrie 2006, preşedintele Republicii Senegal, Abdoulaye Wade, a participat la Sommet-ul Francofoniei de la Bucureşti, şi a avut, cu această ocazie, convorbiri bilaterale cu preşedintele României, Traian Băsescu.

Sursa: AGERPRES

Articolul Klaus Iohannis a început seria de vizite oficiale în țările africane apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks