Klaus Iohannis a promulgat legea inițiată de Nicolae Ciucă potrivit căreia cei care adaugă pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege vor fi sancţionați cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei.
Legea lui Ciucă modifică articolul 20 din Legea nr. 75/1994, în sensul stabilirii şi sancţionării drept contravenţie a faptei constând în încălcarea interdicţiei de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Încălcarea interdicţiei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei de către agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Române şi ai Jandarmeriei Române, arată legea promulgată.
Articolul Klaus Iohannis a promulgat legea lui Ciucă: Amenzi drastice pentru cei care adaugă pe drapelul României inscripții și simboluri care nu sunt prevăzute de lege apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro