AcasăPoliticaKlaus Iohannis, de Ziua Veteranilor de Război: Datorită lor România este astăzi...

Klaus Iohannis, de Ziua Veteranilor de Război: Datorită lor România este astăzi un stat suveran și independent, unitar și indivizibil

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război. Mesajul a fost prezentat de către Mihai Şomordolea, Consilier de Stat – Departamentul Securității Naționale – Secretariat CSAT. Dragostea de țară, apartenența la neam și curajul au călăuzit faptele de arme ale veteranilor de război pe câmpul de luptă. Și datorită lor România este astăzi un stat suveran și independent, unitar și indivizibil, spune șeful statului. 

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

Îi sărbătorim, astăzi, pe veteranii de război, eroi ai neamului românesc care au luptat și s-au jertfit în cele două conflagrații mondiale pentru idealurile naționale.

Dragostea de țară, apartenența la neam și curajul au călăuzit faptele de arme ale veteranilor de război pe câmpul de luptă. Și datorită lor România este astăzi un stat suveran și independent, unitar și indivizibil. Loialitatea, dârzenia și sacrificiul suprem de la Mărăști, Mărășești și Oituz, Oarba de Mureș și Carei dăinuie peste decenii în memoria poporului român și continuă să inspire tinerele generații prin puterea exemplului pe care îl reprezintă.

Agresiunea militară brutală a Federației Ruse împotriva Ucrainei ne reamintește tuturor ororile războiului și ne face să prețuim, cu atât mai mult, sacrificiul și dăruirea veteranilor noștri pentru apărarea independenței, a suveranității și a integrității teritoriale ale României.

România este astăzi un stat membru robust și respectat al NATO și al Uniunii Europene și un partener strategic de încredere al Statelor Unite ale Americii. Tratăm cu maximă responsabilitate provocările de securitate actuale și suntem un actor important în angrenajul internațional de gestionare a acestora. Ne îndeplinim cu consecvență angajamentele asumate în context european și euroatlantic, acționăm ca un pilon de stabilitate solid în regiunea Mării Negre și participăm activ la consolidarea securității pe Flancul Estic al NATO.

Țara noastră beneficiază, în prezent, de cele mai solide garanții de securitate din istorie. Unitatea și solidaritatea care ne definesc în cadrul NATO sporesc forța apărării noastre colective, iar prezența substanțială a aliaților pe teritoriul național este o dovadă concretă în acest sens.

Dragi veterani de război,

Eroismul, forța și devotamentul care v-au ghidat acțiunile pe câmpul de luptă rămân repere fundamentale pentru Armată și pentru poporul român. Reprezentați un veritabil simbol al onoarei și al demnității specifice națiunii noastre.

Pentru toate acestea, aveți întreaga noastră recunoștință și apreciere.

Vă mulțumesc pentru faptele de arme sub drapelul național și vă doresc multă sănătate!

La mulți ani!

Articolul Klaus Iohannis, de Ziua Veteranilor de Război: Datorită lor România este astăzi un stat suveran și independent, unitar și indivizibil apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks