AcasăPoliticaKlaus Iohannis l-a felicitat pe Peter Pellegrini pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din Slovacia

Klaus Iohannis l-a felicitat pe Peter Pellegrini pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din Slovacia

Preşedintele Klaus Iohannis l-a felicitat duminică pe Peter Pellegrini pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din Slovacia.

„Îi transmit felicitări lui Peter Pellegrini pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din Slovacia. În contextul prieteniei de lungă tradiţie dintre ţările noastre şi al rolului comunităţii slovace în România, aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună în beneficiul naţiunilor noastre şi al Uniunii Europene, asigurând siguranţa şi prosperitatea noastre”, a transmis şeful statului, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Administraţiei Prezidenţiale.

Peter Pellegrini ar fi obţinut 53,55% din voturi faţă de 46,44% cât a reuşit să strângă diplomatul pro-european Ivan Korcok, potrivit datelor publicate de Oficiul de Statistică din Slovacia, la alegerile prezidenţiale care au avut loc sâmbătă, după cum a informat AFP.

Sursa: AGERPRES

Articolul Klaus Iohannis l-a felicitat pe Peter Pellegrini pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din Slovacia apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks