Militarii noştri continuă să facă din armată un autentic ambasador al ţării noastre pe plan internaţional, a declarat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, la ceremonia organizată de Ziua Armatei României.
„În arhitectura constituţională, Armata României are rolul esenţial de a garanta independenţa, suveranitatea, unitatea statului şi integritatea teritorială a ţării. Cu devotament şi profesionalism, militarii noştri continuă să facă din armată un autentic ambasador al ţării noastre pe plan internaţional, contribuind din plin la consolidarea relevanţei strategice şi a profilului României la nivel global”, a arătat şeful statului.
El a arătat că, în prezent, Europa se confruntă cu „o criză fără precedent”.
„Pacea şi întregul climat de securitate la nivel global sunt ameninţate de conflicte regionale, cu potenţial de agravare. Europa se confruntă cu o criză fără precedent, după cel de-Al Doilea Război Mondial, ca urmare ca urmare a agresiunii militare brutale şi ilegale a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, în timp ce atacul terorist şocant şi reprobabil din 7 octombrie împotriva Statului Israel riscă să destabilizeze complet Orientul Mijlociu pe termen lung”, a punctat Iohannis.
Preşedintele a subliniat că, în acest context dificil, „este cu atât mai relevant rolul Armatei României în asigurarea securităţii naţionale şi a apărării colective pe Flancul Estic al NATO”.
„Militarii români, alături de aliaţii prezenţi pe teritoriul ţării noastre, cărora le mulţumesc şi cu acest prilej, sunt elemente-cheie în menţinerea posturii de descurajare şi apărare a NATO în regiunea Mării Negre, o zonă de importanţă strategică pentru spaţiul euroatlantic”, a arătat Iohannis.
Mai mult, şeful statului a subliniat că, în prezent, prin apartenenţa la NATO şi la Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, „România beneficiază de cele mai solide garanţii de securitate din istorie”.
„La rândul nostru, suntem hotărâţi să apărăm valorile democraţiei şi suntem pe deplin angajaţi în eforturile de consolidare a securităţii şi a stabilităţii regionale, europene şi euroatlantice. Vom continua să fim un partener credibil şi predictibil în cadrul NATO şi al Uniunii Europene, un pilon de stabilitate în Estul Europei şi un important furnizor de securitate în regiunea Mării Negre”, a precizat Klaus Iohannis.
El a punctat că România va continua să acorde „o atenţie deosebită” şi înzestrării armatei cu echipamente de luptă şi de protecţie moderne.
„Începând cu acest an, alocăm 2,5% din PIB Apărării, iar cel puţin 20% din acest buget va fi destinat în continuare înzestrării forţelor armate. Această bază solidă ne va permite să derulăm o serie de programe de modernizare a echipamentelor existente şi de înzestrare cu altele moderne, printre care: avioane multirol, sisteme şi echipamente moderne defensive, sisteme radar, precum şi echipamente de protecţie individuală şi colectivă”, a spus Iohannis.
În cadrul ceremoniei care a avut loc în Parcul „Carol I” din Capitală, preşedintele a decorat drapelul de luptă al Statului Major al Apărării.
Sursa: AGERPRES
Articolul Klaus Iohannis: Militarii noştri continuă să facă din armată un autentic ambasador al ţării noastre pe plan internaţional apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro