AcasăPoliticaKlaus Iohannis salută anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, privind proiectul reactoarelor modulare...

Klaus Iohannis salută anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, privind proiectul reactoarelor modulare mici din România

Preşedintele Klaus Iohannis salută anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, privind proiectul reactoarelor modulare mici din România.

„Salut anunţul făcut astăzi de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la Summitul G7, cu privire la sprijinul SUA şi Japoniei, al partenerilor Coreea de Sud şi Emiratele Arabe Unite de până la 275 de milioane de dolari pentru proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) din România, precum şi scrisorile de interes din partea US EXIM and US International Development Finance Corporation pentru un sprijin suplimentar de până la 4 miliarde de dolari pentru implementarea proiectului. Aceste iniţiative reprezintă un sprijin esenţial pentru obiectivul României de a se situa în prima linie a dezvoltării infrastructurii revoluţionare a energiei nucleare. Implementarea proiectului SMR în parteneriat cu SUA va permite producţia de energie curată şi va spori securitatea energetică”, a scris şeful statului, sâmbătă, pe Facebook.

Liderii statelor G7 au confirmat, la Hiroshima, angajamentul lor de a identifica noi oportunităţi de extindere a Parteneriatului pentru infrastructură şi investiţii globale (PGII), iniţiativa a preşedintelui american, Joe Biden, şi a G7, în domeniul infrastructurii şi care prevede finanţarea construirii primei centrale cu reactor modular de mici dimensiuni în România, potrivit unui document al Casei Albe.

Sursa: AGERPRES

Articolul Klaus Iohannis salută anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, privind proiectul reactoarelor modulare mici din România apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks