Prima reacție a Laurei Codruța Kovesi după mega dosarul deschis pe numele generalilor Coldea și Dumbravă. Nu există țări curate și există structuri care alcătuiesc grupuri de crimă organizată care acționează în interiorul statelor Uniunii Europene, a declarat șefa Parchetului European pentru presa din Grecia, scrie realitatea.net.
„Nu există țări curate. Și mă refer nu doar la chestiuni de fraudă financiară sau cu fonduri europene, ci și la probleme de fiscalitate. Uitându-ne în spatele tuturor acestor lucruri, putem observa că există crimă organizată – cu structuri care alcătuiesc grupuri de crimă organizată care acționează în cadrul UE și funcționează sistemic”, a declarat șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi pentru o publicație elenă.
„Nu trebuie să uităm că toate aceste rețele organizate sunt conectate între ele, precum și cu țări terțe și am văzut adesea politicieni implicați la un alt nivel, nu pentru că sunt politicieni, ci pentru că întotdeauna în cazuri de fraudă, activități de spălare de bani, evaziune fiscală, aceste țări terțe sunt prezente. Există prea multă influență rău-intenționată și companii implicate incluse în lista de sancțiuni”.
Dezvăluirile șefei Parchetului European vin la scurt timp după ce în țara noastră, instituția pe care a condus-o mai mulți ani a destructurat rețeaua statului paralel a generalilor Florian Coldea și Dumitru Dumbravă. Numele ei apare și în stenogramele procurorilor.
Concret, Dumitru Dumbravă îi spunea „madame” în discuțiile pe care le avea cu Cătălin Hideg atunci când îi oferea optimizarea juridică, adică intervenția pentru a obține o pedeapsă mai mică.
Articolul Kovesi, prima reacţie în dosarul generalilor Coldea și Dumbravă: „Nu există țări curate; există structuri care alcătuiesc grupuri de crimă organizată ce acționează în interiorul statelor UE” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro