În cadrul forumului de la Davos, directorul gigantului german Siemens, Jim Hagemann Snabe, a sugerat ca un miliard de oameni să nu mai mănânce carne, scrie dcnews.ro.
CEO-ul Siemens spune că o asemenea decizie va avea un impact major pe mai multe paliere, de la sistemul alimentar până la poluare.
Jim Hagemann Snabe crede că dacă un miliard de oameni ar renunța să mai mănânce carne, acest lucru va duce la revoluționarea și inovarea sistemelor alimentare.
El a făcut declarațiile în timpul unei discuții cu privire la climă, în cadrul Forumului de la Davos.
Jurnalistul Val Vâlcu a ironizat declarațiile șefului Siemens și a arătat ipocrizia unor astfel de personaje.
„Dar caviar mănâncă? Supă de frăguțe? Mănâncă avocado bio adus cu avionul sau vaporul direct din Argentina?”, s-a întrebat ironic Val Vâlcu, care a arătat că transportul unor asemenea produse e factor de poluare mai mare decât … consumul de carne.
Prezent în platoul Antena 3, jurnalistul a deplâns „ipocrizia acestor personaje”.
Ulterior, Val Vâlcu a arătat că de fapt „președintele Siemens e în „vârful lanțului trofic”.
Vâlcu spune a explicat apoi că și faptul că azi, carnea a devenit mai ieftină decât legume sau fructe bio exotice pe care le promovează personaje precum CEO-ul Siemens.
„Capitalismul face ca azi carnea să fie mai ieftină decât legumele. Nu mai vorbim de legume sau fructe pe care le mănâncă Jim Hagemann Snabe (CEO Siemens). Când eram noi copii se tăia o găină pe săptămână și mâncau șase oameni. Acum mănânci o găină la o masă, restul o arunci”, a precizat Vâlcu care a adăugat că prelucrarea mecanică de azi face costul găinii mai mic decât al căpșunilor.
Pe de altă parte, miliardarul american Elon Musk a criticat Forumul Economic Mondial de la Davos (WEF), despre care a spus că devine din ce în ce mai mult ca un guvern mondial neales, pe care lumea nu și-l dorește, scrie capital.ro.
„Forumul Economic Mondial devine din ce în ce mai mult un guvern mondial neales, pe care oamenii nu l-au cerut niciodată și pe care nu-l doresc”, a scris Elon Musk pe Twitter.
Postarea este un răspuns la un filmuleț în care apare Klaus Schwab, fondatorul și președintele WEF, discutând despre modul în care se poate avea încredere în noul „Global Collaboration Village” al WEF din Metaverse, în contextul în care încrederea în instituțiile politice la nivel mondial este la cel mai scăzut nivel din totdeauna. Schwab a spus că se poate avea încredere deoarece Interpolul, o organizație internațională care coordonează răspunsul poliției la infracțiuni, este implicată în proiect.
Forumul Economic Mondial are loc anual în luxosul oraș montan Davos din Elveția și durează patru zile. La acest eveniment iau parte șefi de stat, directori de afaceri, creatori de tendințe culturale și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.
Chiar dacă nu este clar câte măsuri se vor lua în practică, în cadrul reuniunii se abordează teme importante la nivel global, precum schimbările climatice, incertitudinea economică, instabilitatea geopolitică sau sănătatea publică.
Se planifică sute de sesiuni publice, însă conferința este renumită pentru întâlnirile secrete din culise și pentru acordurile încheiate între liderii de afaceri.
Elon Musk și-a exprimat în repetate rânduri disprețul pentru acest eveniment pe Twitter.
„Cum de există WEF/ Davos? Încearcă să fie șefii Pământului?” a postat acesta pe rețeaua de socializare.
Miliardarul american nu s-a oprit însă aici. Acesta a făcut un sondaj în care își întreba milioanele de urmăritori dacă WEF ar trebui să controleze lumea, scrie site-ul indiatoday.in.
Anul trecut, omul de afaceri a susținut că a fost invitat să participe la Forumul Economic Mondial de la Davos, însă a refuzat deoarece i se părea plictisitor.
„Nu am refuzat invitația la Davos pentru că am crezut ar fi implicați în scheme diabolice, ci pentru că suna extrem de plictisitor”, a scris Elon Musk pe Twitter anul trecut.
Yan Zopf, organizatorul evenimentului a spus însă despre declarațiile miliardarului că sunt false, susținând că ultima dată a fost invitat în anul 2015.
Articolul La Davos, şeful Siemens a spus că ar vrea ca 1 miliard de oameni să nu mai mănânce carne apare prima dată în Ecopolitic.