AcasăStiri generaleLa Universitatea de Vest Timişoara, numărul 'bobocilor', după admitere, este apropiat celui...

La Universitatea de Vest Timişoara, numărul ‘bobocilor’, după admitere, este apropiat celui de anul trecut

Rectorul Universităţii de Vest Timişoara (UVT), Marilen Pirtea, a declarat, joi, că bilanţul admiterii de vară la UVT este foarte bun, cu un număr de înmatriculări de noi studenţi sensibil egal cu cel din admiterea de vară de anul trecut, în condiţiile în care numărul absolvenţilor examenului de Bacalaureat a scăzut în anul 2021 cu aproximativ 8% faţă de anul precedent.

Întrucât la Universitatea de Vest din Timişoara accentul se pune în principal pe calitatea studenţilor, nu pe numărul acestora, scopul conducerii a fost atragerea celor mai buni tineri care să devină studenţi ai UVT.

‘Remarcăm şi faptul că a crescut numărul elevilor care au terminat liceul cu medii foarte mari şi au candidat acum la UVT. Concurenţa la anumite specializări a fost la cote foarte înalte, cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi, ceea ce a condus chiar şi la respingerea unui număr semnificativ de candidaţi, acolo unde locurile disponibile au fost cu mult mai puţine decât solicitările (Facultatea de Drept şi cea de Matematică şi Informatică). În plus, în condiţii foarte speciale, cu o rată încă mică a vaccinării tinerilor, UVT a reuşit să organizeze în condiţii de deplină siguranţă probe de admitere, menţinând un format competitiv al selecţiei pentru înscrierea la programele de studii vocaţionale, de drept şi de matematică-informatică. Ne-am atins un obiectiv esenţial în această etapă, a admiterii de vară, urmând să anunţăm din timp tuturor candidaţilor care este structura locurilor rămase libere pentru admiterea din septembrie’, arată Marilen Pirtea.

În ciuda contextului pandemic, patru dintre cele 11 facultăţi ale UVT au organizat probe de admitere, fie desfăşurate în mediul online (probe vocaţionale – Facultatea de Arte şi Design şi Facultatea de Muzică şi Teatru), fie probe scrise, desfăşurate în format fizic, cu respectarea normelor în vigoare, la sediul UVT sau al facultăţilor componente (Facultatea de Drept şi Facultatea de Matematică şi Informatică).

La probele de admitere desfăşurate fizic, peste 700 de candidaţi au susţinut examenele din cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică, respectiv peste 450 de candidaţi, la Facultatea de Drept.

UVT susţine principiul echităţii şi sprijină candidaţii proveniţi din medii dezavantajate pentru a avea acces la studii universitare, astfel că şi în acest an au fost oferite locuri special alocate candidaţilor absolvenţi ai liceelor din mediul rural (66 de locuri pentru ciclul de licenţă), candidaţilor de etnie romă (15 locuri pentru ciclul de licenţă şi 5 locuri pentru ciclul de masterat), dar şi pentru candidaţii proveniţi din centre de plasament (15 locuri pentru ciclul de licenţă).

Pentru locurile rămase disponibile, UVT va organiza o sesiune de admitere şi în luna septembrie 2021, toate informaţiile fiind disponibile pe site-ul https://admitere.uvt.ro/.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks