Candidata USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, a declarat că a votat ”cu gândul și cu credința” că românii ”au, în sfârșit, ocazia să reseteze sistemul”, că ”nicio femeie care are îndrăzneala să se apere sau să spună răspicat ceva nu va mai fi catalogată drept isterică”, menționând că are credința că se va face dreptate.
”Am votat cu gândul și cu credința că nu ne vor mai face planurile cei din sistem, cu gândul și credința că românii au, în sfârșit, ocazia să reseteze sistemul, cu gândul și cu credința că în țara asta nu vom avea copii care să se culce flămânzi, cu credința că nicio femeie care are îndrăzneala să se apere sau să spună răspicat ceva nu va mai fi catalogată drept isterică, cu gândul că oamenii de bună credință din țara asta vor vedea că hoții și corupții vor ajunge la pușcărie și că vor plăti tot ce au furat din buzunarele românilor”, a afirmat Lasconi, după ce a votat duminică la o secție de votare de la Colegiul Tehnic ”Mihai Bravu”.
Lasconi a adăugat că a votat ”cu credința că astăzi se va face dreptate”, susținând că ea are curaj pentru a face acest lucru.
”Am votat cu credința că familiilor celor care nu au răspuns, încă, a celor care au murit la Revoluție li se va face dreptate”, a mai spus Elena Lasconi.
Ea a mai menționat că își dorește ca românii să-i acorde șansa de a fi pe locul întâi.
”Să le dăm o palmă sistemului, celor care ne spun de fiecare dată cu cine să votăm sau că ar fi mai util să votăm cu nu știu cine. Haideți să votăm corect”, a mai spus Elena Lasconi.
Sursa: AGERPRES
Articolul Lasconi: Am votat cu gândul și credința că românii au, în sfârșit, ocazia să reseteze sistemul apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro





