Coordonatorul Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Laszlo Borbely, a transmis tinerilor participanţi la ‘Caravana naţională de teatru educaţional – Cei 17 magnifici care au schimbat viitorul’ că este important să gândim pozitiv, să ne ascultăm unul pe celălalt, să vedem cum am putea să schimbăm lumea de azi.
Laszlo Borbely a mărturisit că în tinereţe a făcut parte dintr-o trupă de teatru din Timişoara şi le-a spus tinerilor că îi susţine în proiectele lor.
‘În 1976 am fost la Club A, la o seară de poezie Nina Cassian-Marin Sorescu şi printre alţii a fost regizorul Liviu Ciulei acolo. Era o trupă de teatru de teatru din Timişoara, Thespis, şi eu eram omul care căra nămol cu o căldare la femeile care făceau nudism. În ’76 deja o era o problemă cu tovarăşul Ceauşescu, dar noi eram tineri, frumoşi, deştepţi şi făceam teatru. (…) Am plonjat în politică în ’90 şi acum mă ocup de dezvoltare durabilă, cel mai fain lucru, şi de cinci ani de zile am un departament la Guvern şi încercăm să pornim o mişcare, aşa cum aţi pornit voi. E nemaipomenit, pentru că vedeţi voi cât de important este să gândim pozitiv, să ne ascultăm unul pe celălalt, să vedem cum am putea să schimbăm lumea de azi, pentru că merită să încerci să schimbi lumea, şi de aceea eu şi colegii mei nu numai că am susţinut de la început. (…) Depinde de voi cum schimbaţi lumea asta. Eu cred în aceşti tineri şi cred într-o viaţă mai bună. Şi atunci, hai să o facem!’, a afirmat consilierul de stat.
Florentina Petrariu, producător al proiectului ‘Caravana naţională de teatru educaţional – Cei 17 magnifici care au schimbat viitorul’, a afirmat că acesta se adresează liceenilor.
”Caravana naţională de teatru educaţional – Cei 17 magnifici care au schimbat viitorul’ este un proiect implementat de Asociaţia Beneva pentru Departamentul de Dezvoltare Durabilă, este un proiect cu liceeni pentru liceeni şi am găsit o formă de a traduce toate obiectivele – cele 17 obiective – ale dezvoltării durabile prin teatru, pentru liceeni. Am găsit această formulă prin teatru, este un proiect naţional’, a declarat Florentina Petrariu, pentru AGERPRES.
Ea a precizat că în luna august a avut loc o tabără de creaţie unde aproximativ 50 de liceeni din ţară au scris texte, devenind co-autori ai unor spectacole de teatru.
‘În luna august am avut o tabără de creaţie în care au venit trupe de teatru de liceeni din întreaga ţară, împreună au făcut textul, l-au lucrat şi au plecat fiecare la ei acasă şi au produs un spectacol pe care l-au jucat în regiunea lor. (…) Scenariul este scris de ei împreună în tabără, dar fiecare trupă de teatru a beneficiat de ajutorul unui regizor’, a mai spus Petrariu.
Spectacolele au fost prezentate în oraşele Bucureşti, Baia Mare, Timişoara, Arad, Piteşti, Mioveni, Curtea de Argeş, Bacău, Roman, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Miercurea Ciuc, în limba română şi în limba maghiară.
Trupa din Bucureşti Victory of Art, compusă din Grigore Mario, Alex Dragone, Aron Petre, Denisa Muşat, Valentina Vagaon şi Theodor Andrei, sub conducerea regizorului Alexandru Nagy, a prezentat spectacolul în cadrul proiectului.
‘Caravana naţională de teatru educaţional – Cei 17 magnifici care au schimbat viitorul’ este un proiect propus şi implementat de Asociaţia Beneva pentru Departamentul de Dezvoltare Durabilă, o completare necesară a pilotului desfăşurat în 2021 în Bucureşti.
Obiectul proiectului este promovarea în rândul liceenilor a Strategiei Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă şi a celor 17 Obiecte de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Agendei 2030, adoptată prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU.