AcasăPoliticaLaura Vicol (PSD): La reuniunea de astăzi a Comisiei studenților, organizată de...

Laura Vicol (PSD): La reuniunea de astăzi a Comisiei studenților, organizată de Comisia juridică a Camerei Deputaților, au luat parte tineri care studiază la Facultatea de Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova

Președinta comisiei juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, afirmă că la reuniunea de astăzi a Comisiei studenților, organizată de Comisia juridică a Camerei Deputaților, au luat parte tineri care studiază la Facultatea de Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova.
”Le mulțumesc tuturor pentru participare, precum și profesorilor care i-au îndrumat să facă acest pas.
Sunt încântată de modul în care a decurs până în prezent acest proiect. Am văzut tineri însetați să cunoască mecanismele unei lumi pe care, de cele mai multe ori, o văd doar la televizor sau în știrile de pe site-urile de specialitate.
Am toată convingerea că existența unui astfel de contact direct al celor mai tineri dintre noi cu instituțiile din România este una dintre căile prin care aceștia pot ajunge să fie mai bine informați și își pot dezvolta spiritul critic în fața nenumăratelor încercări de desconsiderare a mecanismelor democratice”, scrie Laura Vicol pe Facebook.

Articolul Laura Vicol (PSD): La reuniunea de astăzi a Comisiei studenților, organizată de Comisia juridică a Camerei Deputaților, au luat parte tineri care studiază la Facultatea de Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks