AcasăPoliticaLaura Vicol (PSD): Politizarea violenţei din şcoli va bloca orice proiect

Laura Vicol (PSD): Politizarea violenţei din şcoli va bloca orice proiect

Deputata PSD Laura Vicol spune că în ultimele săptămâni am fost martorii unor acte de violenţă şi comportament agresiv, deviant, în unităţile de învăţământ.

„Nu am să reiau aici toate aceste evenimente. Cu toţii le cunoaştem. Iar asta ne-a făcut pe mulţi dintre noi să ne gândim din nou la problema violenţei în şcoli. Dar acest fenomen nu a apărut acum. El există şi a existat. Este suficient să ne uităm în presa anilor trecuţi. Trist este că de fiecare dată când au loc astfel de evenimente ne declarăm şocaţi, marcaţi, ca şi cum ar fi pentru prima oară când se întâmplă, şi acum ne întrebăm ce este de făcut.

Primul pas pe care trebuie să îl facem este să recunoaştem fenomenul şi să trecem de la faza deplângerii şi lamentării la aceea a soluţiilor. Pentru că fără soluţii elevii şi profesorii vor fi în continuare victime ale agresiunilor, consumul de droguri va continua să fie parte din underground-ul vieţii din unele unităţi de învăţământ, iar efectele se vor vedea pe generaţii, nu doar azi, nu doar mâine.

În Parlament se află Legile Educaţiei şi poate nicicând nu a fost un moment mai bun pentru a lua măsuri în plan legislativ, cu scopul de a diminua agresiunile din unităţile de învăţământ. Există propuneri în acest sens din plan politic, dar există şi un corp consistent de idei care ne vine de la societatea civilă. În loc să ne jucăm de-a politica, ar trebui să facem cu adevărat politici publice.

Când spun „să ne jucăm de-a politica” mă refer inclusiv la acele acţiuni şi discursuri ale unor colegi care se prefac a fi preocupaţi de acest fenomen, dar, în realitate, folosesc tema doar pentru a-şi exprima frustrările în raport cu adversarii politici. Cam ceea ce a făcut acum câteva zile un deputat al USR, domnul Ciornei cred că este numele său, care de la violenţa în şcoli a ajuns la aruncatul cu minciuni şi mizerii la adresa subsemnatei întinând dulcele grai moldovenesc. Ca să nu mai spun despre faptul că, acelaşi parlamentar USR, aducea reproşuri unui cadru didactic pentru că nu ar fi fost capabilă, şi acum citez, „să ţină în frâu nişte derbedei”.
Dacă vom continua aşa, să nu ne mirăm că, la sfârşitul zilei, nu va ieşi nimic bun.

Rolul nostru aici nu este să aducem reproşuri cadrelor didactice – nu vorbim de poliţişti, vorbim de profesori fără instrumente să se apere. Rolul nostru aici nu este să îi facem pe copii „derbedei”, ci să vedem cum protejăm marea masă a elevilor de bullying şi de violenţă şi cum comportamentele de acest tip pot fi schimbate prin măsuri concrete.

Nu trebuie să transformăm orice în teren de luptă politică nesănătoasă. O luptă politică sănătoasă se duce pe idei şi nu este un concurs de aruncat lături între adversarii politici”, a transmis Vicol.

Articolul Laura Vicol (PSD): Politizarea violenţei din şcoli va bloca orice proiect apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks