- ”Astăzi, în cadrul Comisiei Juridice din Camera Deputaților, va avea loc discuția finală despre un proiect drag sufletului meu, proiect despre al cărui parcurs legislativ v-am ținut la curent și care, zilele trecute, a fost aprobat de Senat.
Este vorba despre proiectul care vizează oferirea tratamentelor stomatologice gratuite pentru copiii cu tulburări din spectrul autist.
Suntem conștienți de complexitatea vieții acestor copii speciali și a familiilor lor. Provocările pe care le întâmpină sunt enorme, iar accesul limitat la serviciile medicale stomatologice este în prezent una dintre acele inechități majore cu care se confruntă.
Autismul este o afecțiune care se manifestă pe tot parcursul vieții, iar costurile terapiilor și tratamentelor, așa cum sunt și cele stomatologice, sunt adesea greu de suportat de către familii.
Este esențial să acordăm atenția necesară acestor copii speciali și să le asigurăm accesul la servicii medicale elementare.
Aceasta nu este doar o problemă de asistență medicală, ci și una care ține de drepturile fundamentale și de incluziunea socială”, spune Vicol.
Articolul Laura Vicol (PSD): Proiectul care vizează oferirea tratamentelor stomatologice gratuite pentru copiii cu tulburări din spectrul autist, astăzi, în cadrul Comisiei Juridice din Camera Deputaților apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro