Deputata Laura Vicol (PSD) afirmă, miercuri, că Unirea din 1859 rămâne exemplul de înțelepciune și curaj care ar trebui să ne inspire și astăzi.
”Astăzi sărbătorim Unirea Principatelor Țării Românești și Moldovei, adesea amintită în istoria recentă, nedrept în opinia mea, drept „Mica Unire”.
Nedreaptă amintire, spun, a unui un eveniment care a fost pasul crucial pentru a crea ulterior un stat național unitar. Unirea celor două Principate a demonstrat că prin determinare, inteligență politică și curaj se pot atinge țeluri care de multe ori pot părea mult prea îndepărtate.
Fără acest moment crucial, parcursul nostru istoric ar fi putut să fie semnificativ altul și, cu siguranță, nu unul mai bun. Unirea din 1859 rămâne exemplul de înțelepciune și curaj care ar trebui să ne inspire și astăzi”, spune Laura Vicol.
Articolul Laura Vicol (PSD): Unirea din 1859 rămâne exemplul de înțelepciune și curaj care ar trebui să ne inspire și astăzi apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro