Acasă55Laurence Auer: Când am intrat în MAE, nu aveam nicio ambasadoare; femeile...

Laurence Auer: Când am intrat în MAE, nu aveam nicio ambasadoare; femeile vor construi diplomaţia viitorului

Femeile vor construi diplomaţia viitorului, a transmis, marţi, la o dezbatere, ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Laurence Auer, care a vorbit şi despre propria experienţă, subliniind importanţa construirii propriei personalităţi într-un mediu marcat de prejudecăţi.

Ea a participat la dezbaterea online ‘Femei în diplomaţie – cum arată viitorul pentru tinerii din România? Lecţii pentru noua generaţie’, dedicată studenţilor şi organizată de Europuls – Centrul de Expertiză Europeană, în parteneriat cu Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti şi cu sprijinul Institutului Francez din România şi al Ambasadei Franţa în România.

‘Dincolo de violenţă, vorbim de prejudecăţi. Abia foarte târziu am avut femei în sistem. În ceea ce priveşte Franţa, când am intrat în Ministerul de Externe, nu aveam nicio ambasadoare. Nu e vorba de o luptă, ci mai degrabă de a fi capabilă de a-ţi construi propria personalitate, în mediul dat. Iar acest lucru este foarte important, pentru că dumneavoastră, din generaţia tânără, veţi experimenta alte tipuri de violenţă. De exemplu, dacă vă uitaţi la cariera mea, studiam limba şi cultura arabe şi timp de un an am studiat la o universitate arabă. Am intrat în minister cu unul dintre cele mai bune CV-uri în ceea ce priveşte studiile arabe. Eram pregătită să fiu profesor universitar de arabă’, a menţionat Auer.

Ambasadoarea a subliniat importanţa siguranţei de sine în acest domeniu.

‘Nu am fost niciodată trimisă la post într-o ţară arabă. Ambasadorii m-au refuzat. Când eram mai tânără, se temeau că nu aş avea mare credibilitate. Lucrurile acestea s-au întâmplat până în prezent. Retrospectiv, când am vrut să merg prima dată la post, mi-a fost refuzat să merg în Oman, în Emiratele Arabe Unite. Motivaţia a fost diferită. Mi s-a spus ‘N-ai mai activat într-o ţară arabă, nu o să fii ambasador, cum o să negociezi contractele ca femeie, etc?’. Ce vreau să spun este să nu luaţi lucrurile personal, faceţi ce aveţi de făcut. În momente dificile, trebuie să devii tu însăţi, indiferent care sunt circumstanţele şi trebuie să ai valori personale puternice, iar principiile pe care le ai nu se schimbe’, a arătat ea.

Potrivit lui Laurence Auer, ‘femeile vor construi diplomaţia viitorului’. ‘Eram studentă, aveam 25 de ani, acum am 60 de ani şi sunt aceeaşi persoană, curajoasă, mândră. Nu mă stresez legat de aceste lucruri, am dat tot ce am avut mai bun. Când tragi linie, lucrurile sunt aşa cum sunt. Dacă simţi ranchiună şi te uiţi înapoi, dacă te simţi vinovată – lucrurile acestea sunt inutile. Uitaţi-vă la criza actuală. Nimeni nu şi-ar fi imaginat că se va întâmpla. Acesta ar fi sfatul meu. Veţi merge pe un alt drum în diplomaţie, femeile vor construi diplomaţia viitorului şi dumneavoastră veţi face parte din aceasta, sunt sigură de acest lucru’, a afirmat ambasadoarea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks