Negocierile de pace cu privire la Ucraina sunt posibile doar dacă acestea vizează stabilirea unei „noi ordini mondiale” fără dominaţie americană, a declarat vineri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, într-o conferinţă de presă susţinută la Ankara, unde se află într-o vizită oficială, potrivit AFP, scrie Agerpres.
„Negocierile nu pot avea loc decât în baza luării în considerare a intereselor ruseşti”, a declarat Lavrov.
„Este vorba de principii care vor sta la baza noii ordini mondiale”, a adăugat ministrul rus de externe în conferinţa de presă comună cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu.
Moscova a ameninţat vineri să pună sub semnul întrebării acordul care permite exportul cerealelor ucrainene dacă nu se face nimic pentru a înlătura obstacolele în faţa exportului de îngrăşăminte şi de produse alimentare ruseşti.
„Dacă nu există niciun progres în ridicarea obstacolelor în calea exporturilor de îngrăşăminte şi cereale ruseşti, atunci noi ne întrebăm dacă acest acord este necesar”, a declarat şeful diplomaţiei ruse, adăugând că Rusia ar putea acţiona în afara acordului privind exportul de cereale dacă ţările occidentale menţin ceea ce el a numit „obstacole”, potrivit Reuters.
Potrivit lui, discuţiile pe care le-a purtat la Ankara au vizat „eşecul” în aplicarea condiţiilor acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră.
Lavrov a declarat că exporturile ruseşti de cereale şi de îngrăşăminte sunt afectate de lipsa accesului la asigurări şi la sistemul de plăţi SWIFT.
El a făcut apel la ţările europene despre care a spus că au un excedent de cereale ucrainene să doneze o parte din ele ţărilor sărace.
Ministrul de externe rus a sosit joi în Turcia, într-o vizită oficială de două zile, în cadrul căreia predomină dosare privind relaţiile bilaterale şi teme din actualitatea internaţională, printre care Siria, războiul din Ucraina şi acordul privind cerealele.
sursa – AGERPRES
Articolul Lavrov la Ankara: Pacea în Ucraina trece prin stabilirea unei „noi ordini mondiale” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro