Deputatul Lazar Janos, reprezentantul partidului FIDESz din Ungaria, a declarat, marţi, în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni de la Târgu Mureş, că în zece ani maghiarii trebuie să fie şi pot deveni ”o forţă decisivă” în regiunea Europei Centrale şi de Est.
‘Târgu Mureş este o speranţă şi un exemplu pentru naţiunea maghiară. Oamenii care locuiesc aici au arătat că, cu multă muncă, smerenie şi uneori multă luptă, încrederea majorităţii se poate câştiga şi de o minoritate. Comunitatea politică din care fac parte crede în acest lucru. Ungaria vrea să realizeze acest lucru, chiar mai precis în ceea ce priveşte maghiarii din Bazinul Carpatic. Noi dorim să câştigăm încrederea şi respectul întregii regiuni. După credinţa noastră, într-un deceniu maghiarii trebuie să fie şi pot deveni o forţă decisivă în regiunea Europei Centrale şi de Est, forţă căreia este bine să aparţinem peste graniţe, ici şi colo. Forţă care este benefică pentru România, Serbia, Croaţia, Slovenia, Slovacia şi, bineînţeles, Ucraina, dar şi pentru ‘vecinii’ noştri mai îndepărtaţi, cehi şi polonezi, sau chiar pentru bulgari’, a spus Lazar Janos, potrivit traducerii oficiale.
Deputatul FIDESz a mai arătat că Ungaria şi România au devenit un loc sigur pentru refugiaţii din Ucraina şi că peste 100.000 de maghiari sunt afectaţi de acest război în Transcarpatia.
În discursul său, deputatul a îndemnat populaţia maghiară să participe la recensământul din România.
‘Urmărind ştirile, maghiarii care locuiesc aici îşi pot da seama acum de starea de graţie în care se află, maghiarii având posibilitatea de a arăta identitatea în timp de pace şi nu în timp de război. Nu trebuie să-şi apere drepturile împotriva armelor, ci doar completând un chestionar. Este un drept important, o oportunitate istorică la fiecare zece ani: determină deceniul care urmează, unde vor fi plăcuţe în limba maghiară şi servicii administrative în limba maghiară, cât sprijin vor primi instituţiile de învăţământ maghiare şi bisericile maghiare. Vă rugăm să participaţi la recensământ! Să vă declaraţi etnia, să fiţi mândri că sunteţi maghiari’, a transmis el.
Deputatul ungar a făcut referire şi la miza alegerilor din ţara sa, din luna aprilie, subliniind importanţa continuităţii actualei politici de guvernare.
‘Succesul sau eşecul alegerilor au devenit şi o cauză naţională – care va afecta viaţa tuturor maghiarilor pe ambele părţi ale graniţei. (…) Cu siguranţă cu toţii avem nevoie unul de altul, în număr complet dacă se poate. Cu toţii avem nevoie de o Ungarie prosperă, iar maghiarii din patria mamă au nevoie de prosperitatea şi de cunoştinţele, performanţa tuturor maghiarilor din Transilvania, din România. La urma urmei, suntem împreună, ca trup şi suflet. Minte şi inima’, a precizat deputatul FIDESz.
El a mai spus că statul maghiar, care este responsabil pentru toţi ungurii din lume, trebuie să creeze oportunităţi şi să ofere subvenţii.