Camera Deputaților a votat, în regim de ugență, o lege adoptată săptămâna trecută de Senat, conform căreia străinii care au statut de refugiat pot primi cetățenie română după doar trei ani de ședere la noi, față de opt ani pentru restul celor interesați, scrie inpolitics.ro.
Legea inițiată de guvernul Ciolacu modifică legea cetățeniei, care prevede că ”Cetățenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetățenie sau cetățeanului străin, dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
a) la data cererii este titular al dreptului de şedere pe termen lung ori al dreptului de rezidență permanentă, în România, în condițiile legii, şi locuiește legal pe teritoriul României de cel puțin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit cu un cetățean român şi conviețuiește cu acesta, de cel puțin 5 ani de la data căsătoriei”.
În noua formă, apare o categorie de cetățeni exceptați de la această normă: refugiații.
„Termenul de 8 ani prevăzut la alin.(1) lit.a) poate fi redus cu până la 3 ani în cazul în care solicitantul care îndeplinește condițiile prevăzute la alin.(1) a dobândit statutul de refugiat, potrivit prevederilor legale în vigoare, și a depus eforturi deosebite în vederea integrării în societatea românească, mai ales dacă poate demonstra realizări remarcabile în pregătirea școlară sau profesională ori în ocupația exercitată sau implicare civică deosebită”.
Legea este evident, cu dedicație pentru miile de cetățeni ucraineni aflați în România, care au statut de refugiați.
Președintele AUR, George Simion, s-a opus acestei legi, cerând retrimiterea actului normativ la comisii.
„Văd că pentru români nu vreți să dați nicio lege favorabilă, în schimb pentru ucraineni grăbiți procesul de cetățenie. Să aibă acces la aeroporturile noastre, la portul Constanța, la șoselele noastre, hai repede și cetățenie ca să aibă toate drepturile.
Vreți să îi faceți pe refugiați, adică pe ucraineni pe repede înainte cetățeni români. Sigur, le-ați oferit toate condițiile, dar românii văd faptul că unui copil român îi dați 200 de lei, 300 de lei, iar unui copil de orice altă naționalitate, că suntem alături de poporul ucrainean cum suntem alături de alte popoare, dar nu confundați lucrurile.
Voi sunteți pentru alte popoare, dar numai pentru poporul român, nu. Ne opunem vehement felului în care ați trecut această lege pe repede înainte, felului în care vă grăbiți să o votați și felului în care sprijiniți ucraineni, francezi, izraelieni, americani, austrieci, orice altă națiune, numai pe români nu. Comiteți un grav act de trădare prin votarea acestei legi. Prin amendamentele depuse de colegii mei vom încerca să oprim această fărădelege.
Vă uitați în altă parte, vă faceți că nu vedeți, așa ați făcut și în timpul pandemiei, așa ați făcut și când hoțul Virgil liberaliza aici piața energiei, de fapt dădea sistemul energetic românesc altora. Să vă fie rușine, veți fi taxați de poporul român”, a spus Simion, conform r3media.ro.
Articolul Lege cu dedicație trecută prin Parlament: Refugiații din România pot primi cetățenia română după doar doi ani. Pentru românii din teritoriile istorice nu există asemenea facilitate apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro