Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
Potrivit expunerii de motive, actul normativ creează cadrul legal pentru executarea de lucrări de întreţinere periodică şi reparaţii curente la infrastructura sistemului naţional de gospodărire a apelor de apărare împotriva inundaţiilor, precum şi la instalaţiile aferente, inclusiv malurile şi talvegul albiilor minore.
Astfel, lucrările de întreţinere periodică şi reparaţiile curente la infrastructura sistemului naţional de gospodărire a apelor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, precum şi la instalaţiile aferente, inclusiv malurile şi talvegul albiilor minore, cu notificarea prealabilă a unităţilor administrativ-teritoriale au fost incluse în cadrul categoriilor care se pot executa fără autorizaţie de construire/desfiinţare.
Actul normativ mai prevede că se emit autorizaţii de construire/desfiinţare fără elaborarea, avizarea şi aprobarea, în prealabil, a unei documentaţii de amenajare a teritoriului şi/sau a unei documentaţii de urbanism şi pentru obiective de investiţii pe terenurile agricole din extravilan, prevăzute la art. 92 alin. (2) lit. c), e) şi j) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi construcţiile prevăzute la art. 92 alin. (3) din aceeaşi lege.