Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea OUG nr.11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei.
Legea are ca obiect de reglementare completarea categoriilor de produse care reprezintă stocuri de urgenţă medicală, de strictă necesitate, prevăzute în anexa la OUG nr.11/2020, prin introducerea unor noi produse folosite în procesul de vaccinare, precum şi servicii de strictă necesitate, cum sunt serviciile de mentenanţă a echipamentelor medicale.
Actul normativ vizează modificarea mecanismului de actualizare a necesarului, astfel încât adăugarea de noi categorii de produse, materiale şi echipamente sanitare, inclusiv majorarea cantităţilor prevăzute în anexă, să se efectueze la propunerea vicepreşedintelui Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, prin hotărâre a CNSU.
De asemenea, legea prevede că pentru finanţarea cantităţilor de produse, materiale şi echipamente sanitare, stocuri de urgenţă medicală, de strictă necesitate, adăugate prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, se pot aloca Ministerului Afacerilor Interne, pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin hotărâre a Guvernului, sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
Preşedintele Iohannis a promulgat şi Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 179/2020 privind instituirea unor măsuri pentru asigurarea resurselor umane necesare instituţiilor din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, Ministerului Sănătăţii şi unităţilor subordonate, unităţilor sanitare şi serviciilor de asistenţă socială în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.