Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
Legea vizează identificarea unor noi rute, alternative, cu aplicare etapizată, privind domeniul formării personalului MAI, precum extinderea sistemului din care provin poliţiştii, respectiv din cadrul absolvenţilor programelor de master profesional organizate de Academia de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’, precum şi din rândul absolvenţilor programelor de studii postliceale pentru formarea agenţilor de poliţie, organizate de instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne.
‘Poliţiştii provin, de regulă, din rândul absolvenţilor programelor de studii universitare de licenţă sau master profesional pentru formarea ofiţerilor de poliţie ori din rândul absolvenţilor programelor de studii postliceale pentru formarea agenţilor de poliţie, organizate de instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne. Admiterea la programele de studii se face prin concurs organizat în condiţiile legii. Programele de studii universitare de master profesional pentru formarea ofiţerilor de poliţie organizate în cadrul Academiei de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’ a
Ministerului Afacerilor Interne sunt destinate candidaţilor care deţin o licenţă în specializări universitare necesare structurilor Ministerului Afacerilor Interne’, se arată în lege.
Prevederile conform cărora absolventului cu diplomă de licenţă al unui program de studii de ordine şi siguranţă publică, respectiv drept, organizat la forma de învăţământ cu frecvenţă în cadrul Academiei de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’ a MAI, i se acordă gradul profesional de subinspector de poliţie şi este încadrat ca debutant pe o perioadă de stagiu de 12 luni se aplică în mod corespunzător şi absolvenţilor programelor de studii universitare de master profesional pentru formarea ofiţerilor de poliţie organizate în cadrul aceleiaşi academii.
‘Programele de master profesional prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului se organizează pentru pregătirea ofiţerilor de poliţie începând cu anul universitar 2022-2023’, mai prevede legea.