Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea potrivit căreia se încadrează la condiţii speciale de muncă activităţile de curăţare a tancurilor şi a rezervoarelor care conţin substanţe foarte periculoase sau cancerigene din unităţile chimice sau petrochimice. Actul normativ modifică Legea 263/2010, în sensul încadrării în condiţii speciale de muncă a activităţilor de curăţare a tancurilor şi a rezervoarelor care conţin substanţe foarte periculoase sau cancerigene din unităţile chimice sau petrochimice. ‘În prezent, sunt încadrate în condiţii speciale de muncă doar activităţile de curăţare a canalelor subterane din unităţile respective’, se explica în expunerea de motive a legii.