Avocaţii cu handicap grav care au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap grav vor beneficia de reducerea cu 15 ani a vârstei standard de pensionare, potrivit unei legi promulgate, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis.
‘Persoanele cu handicap grav care au realizat, în profesia de avocat, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap grav beneficiază de reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr.1’, prevede legea.
Proiectul a fost adoptat iniţial de Parlament în octombrie 2020, însă preşedintele Klaus Iohannis a retrimis legea spre reexaminare, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, care a constatat neconstituţionalitatea unor prevederi.
Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a admis cererea de reexaminare a preşedintelui şi a modificat prevederile iniţiale.