Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii locuinţei nr. 114/1996.
Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea metodologiei de aplicare a impozitului pe clădiri nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, respectiv a persoanelor juridice, în sensul introducerii condiţiei înştiinţării prealabile a proprietarilor de către organul fiscal competent în legătură cu necesitatea reevaluării imobilelor. În cazul în care proprietarii persoane fizice sau juridice nu primesc în prealabil înştiinţarea de la organul fiscal competent, proprietarul va datora un impozit la valoarea reflectată în ultimul raport de evaluare depus de acesta.
‘În cazul în care proprietarul clădirii nu depune raportul de evaluare la organul fiscal competent până la primul termen de plată a impozitului, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform prevederilor art. 457, cu condiţia ca proprietarul clădirii să fi fost notificat de către organul fiscal competent despre posibilitatea depunerii raportului de evaluare’, prevede legea.
Conform legii, ‘notificarea se comunică proprietarului clădirii prin publicarea acesteia în spaţiul privat virtual sau prin poştă, în cazul contribuabililor care nu sunt înrolaţi în spaţiul privat virtual. Termenul până la care trebuie comunicată notificarea este 31 octombrie a anului curent pentru impozitul datorat începând cu anul următor’.
În cazul în care notificarea nu este comunicată până la această dată, impozitul urmează a se calcula prin aplicarea cotei cuprinse între 0,2 – 1,3% asupra valorii impozabile determinate conform prevederilor art. 457.
În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii cinci ani anteriori anului de referinţă, cota impozitului/taxei pe clădiri este de 5%, cu condiţia ca proprietarul clădirii să fi fost notificat de către organul fiscal competent despre posibilitatea depunerii raportului de evaluare. Notificarea se comunică proprietarului clădirii prin publicarea acesteia în spaţiul privat virtual sau prin poştă, în cazul contribuabililor care nu sunt înrolaţi în spaţiul privat virtual. Termenul până la care trebuie comunicată notificarea este 31 octombrie a anului curent pentru impozitul datorat începând cu anul următor.
În cazul în care notificarea nu este comunicată până la această dată, impozitul urmează a se calcula prin aplicarea cotei cuprinse între 0,08% – 0,2% sau 0,2% – 1,3%, după caz, asupra valorii impozabile a clădirii.
Legea mai stabileşte că, în cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, diferenţa de taxă va fi datorată de proprietarul clădirii, cu condiţia ca acesta să fi fost notificat de către organul fiscal competent.
Actul normativ mai stabileşte că în termen de 60 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Guvernul modifică şi completează în mod corespunzător Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările şi completările ulterioare, la propunerea Ministerului Finanţelor.