Acasă55Lege referitoare la Programul naţional de dezvoltare a turismului 'Schi în România',...

Lege referitoare la Programul naţional de dezvoltare a turismului ‘Schi în România’, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, actul normativ privind modificarea şi completarea articolului 4 din Legea nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului ‘Schi în România’.

Potrivit noilor reglementări, scoaterea definitivă din fondul forestier proprietate publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale sau din circuitul agricol a terenurilor pe care se amplasează obiectivele destinate amenajării, dezvoltării sau reabilitării infrastructurii generale a pârtiilor de schi şi a celor pentru celelalte sporturi necesare realizării Programului naţional de dezvoltare a turismului ‘Schi în România’, pentru obiective al căror beneficiar este o unitate administrativ-teritorială şi/sau asociaţie de dezvoltare intercomunitară, se face cu exceptarea de la plata tarifelor prevăzute la art. 92 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, respectiv de la obligaţiile datorate potrivit art. 36 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) şi (3), precum şi de la plata taxelor şi obligaţiilor băneşti prevăzute la art. 41 alin. (1) lit. a) – c) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic.

De asemenea, pentru unele situaţii, scoaterea definitivă din fondul forestier naţional se realizează prin compensare cu terenuri echivalente ca suprafaţă şi bonitate.’Echivalenţa valorică se calculează conform legislaţiei silvice specifice în vigoare’, prevede legea.

Aceste prevederi nu se aplică dacă obiectivele pentru care se propune aprobarea sunt declarate de utilitate publică şi de interes public local şi judeţean sau de interes naţional, în condiţiile legii.

Actul normativ mai prevede că schimbarea destinaţiei obiectivelor destinate amenajării, dezvoltării sau reabilitării infrastructurii generale, a pârtiilor de schi şi a celor pentru celelalte sporturi necesare realizării Programului naţional de dezvoltare a turismului ‘Schi în România’ pe terenul care a făcut obiectul scoaterii definitive din fondul forestier naţional, precum şi nerealizarea acestor obiective în termen de 10 ani determină abrogarea hotărârii de Guvern prin care s-a dispus scoaterea definitivă şi aducerea la starea iniţială a terenului scos din fondul forestier pe cheltuiala beneficiarului

aprobării sau, dacă acest lucru nu este posibil, unitatea administrativ-teritorială sau asociaţia de dezvoltare intracomunitară realizează compensarea cu teren în echivalent ca suprafaţă şi bonitate.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks