Legea completată privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului a fost promulgată marţi de preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit formei trimise spre promulgare, modificările aduse legii anterioare oferă protecţie suplimentară minorilor, menţionează existenţa unui eventual ‘istoric’ al violenţei împotriva lor şi dau dreptul celor de peste 14 ani să refuze să vadă o rudă.
Astfel, ‘programul de relaţii personale, pentru copilul care a împlinit vârsta de 14 ani se stabileşte numai cu consimţământul acestuia. În situaţia în care copilul refuză să îşi dea consimţământul, programul de relaţii personale se stabileşte de către instanţa judecătorească’.
De asemenea, noua lege include ceea ce se numeşte ‘istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane’. ‘Acest istoric poate fi probat prin certificate medico-legale, rapoarte de evaluare realizate de către asistentul social sau rapoarte de expertiză psihologică a minorului, ascultarea minorului în camera de consiliu, coroborate cu orice alte mijloace de probă prevăzute de lege’, arată legea.
Totodată, ‘libertatea copilului de a căuta, de a primi şi de a difuza informaţii de orice natură, inclusiv în mediul on-line, care vizează promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi morale, sănătatea sa fizică şi mentală, sub orice formă şi prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabilă’. Respectiva lege protejează minorii români, dar şi copiii solicitanţi de azil sau beneficiari ai unei forme de protecţie în România.