Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvuernului nr. 4/2021, care prevede că funcţiile de prefect şi subprefect sunt de demnitate publică.
Conform unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Pe 27 ianuarie, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Guvernul a aprobat modificarea statutului prefecţilor şi subprefecţilor, astfel încât aceste funcţii să fie de demnitate publică.
Pentru clarificarea delimitării între nivelul politic şi cel administrativ al Instituţiei prefectului, se introduce funcţia de secretar general, funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari publici. Acesta se subordonează nemijlocit prefectului, asigură stabilitatea funcţionării instituţiei, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între compartimente.
Pot fi numite în funcţiile de prefect sau subprefect numai persoanele care au absolvit programe de formare specializată, organizate de Institutul Naţional de Administraţie. Totodată, a fost instituită o derogare, în sensul în care pot fi numite şi persoane care nu au absolvit astfel de programe, cu condiţia ca, în termen de cel mult un an, să urmeze un astfel de program, sub sancţiunea eliberării din funcţie.
Conform Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a mai semnat următoarele decrete:
– Decret pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor (PL-x 561/22.10.2018);
– Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 157/2020 privind acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea şi sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanţă (PL-x 621/12.10.2020);
– Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2019 pentru completarea art. 61 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ (PL-x 470/21.10.2019).