Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2018 privind constituirea şi menţinerea unor rezerve minime de ţiţei şi/sau produse petroliere care prevede implementarea Directivei europene referitoare la metodele de calcul al obligaţiilor de stocare.
Potrivit legii, nivelul stocurilor minime reprezintă cel puţin cea mai mare valoare dintre cantitatea aferentă importurilor nete pe o perioadă de 90 de zile, calculată pe baza mediei zilnice a importurilor nete, şi cantitatea aferentă consumului intern pe o perioadă de 61 de zile, calculată pe baza mediei zilnice a consumului intern.
Media zilnică a importurilor nete se calculează pe baza valorii medii a echivalentului în ţiţei al importurilor din anul calendaristic precedent.
Prin excepţie, media zilnică a importurilor nete care se ia în considerare se determină, pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie a fiecărui an calendaristic, pe baza cantităţilor importate în penultimul an calendaristic care precedă anul calendaristic în discuţie, mai stabileşte proiectul.
Actul normativ mai prevede că ‘media zilnică a consumului intern se calculează pe baza valorii medii a echivalentului în ţiţei al consumului intern zilnic din anul calendaristic precedent, stabilită şi calculată potrivit prevederilor anexei nr. 2’ din proiect.
Prin excepţie, media zilnică a consumului intern care se ia în considerare se determină, pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie a fiecărui an calendaristic, pe baza cantităţilor consumate în penultimul an calendaristic care precedă anul calendaristic în discuţie.
Legea mai prevede că, la solicitarea autorităţii competente, Institutul Naţional de Statistică va furniza datele statistice necesare stabilirii echivalentului în petrol al importurilor nete şi al consumului intern.
‘Datele şi informaţiile transmise de Institutul Naţional de Statistică către Eurostat, respectiv Chestionarul lunar de petrol şi gaze, intitulate raportările Monthly Oil and Gas questionnaire MOS-Oil vor fi transmise, lunar, autorităţii competente în vederea verificării îndeplinirii obligaţiilor de stocare, respectiv a numărului de zile de consum mediu zilnic’, stipulează actul normativ.
De asemenea, autoritatea competentă va stabili, anual, până la 30 aprilie, prin ordin al conducătorului acesteia: metoda de calcul a stocurilor minime, respectiv metoda prin care se obţine cea mai mare valoare dintre cantitatea aferentă importurilor nete pe o perioadă de 90 de zile, calculată pe baza mediei zilnice a importurilor nete, şi cantitatea aferentă consumului intern pe o perioadă de 61 de zile, calculată pe baza mediei zilnice a consumului intern; nivelul stocurilor minime, exprimat în tone echivalent petrol; nivelul stocurilor de urgenţă şi, după caz, al stocurilor specifice, care intră în componenţa stocurilor minime, exprimat în tone echivalent petrol; structura stocurilor de urgenţă; după caz, structura stocurilor specifice; lista titularilor obligaţiei de stocare şi, în mod corelativ, nivelul minim al stocurilor ce urmează a fi constituit şi menţinut de fiecare titular al obligaţiei de stocare, exprimat în tone şi tone echivalent petrol; numărul de zile de consum mediu zilnic, aferent anului de referinţă.
Legea mai prevede că nivelul stocului de urgenţă care urmează să fie constituit de către fiecare titular al obligaţiei de stocare va fi direct proporţional cu ponderea cantităţilor de ţiţei şi/sau produse petroliere pe care fiecare dintre aceştia le-a introdus pe piaţa din România în totalul cantităţilor de ţiţei şi/sau produse petroliere introduse pe piaţa din România în anul de referinţă.
Conform actului normativ, entitatea centrală de stocare din România se poate constitui sub forma unei asociaţii, în condiţiile Ordonanţei Guvernului 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, prin asocierea dintre statul român, reprezentat de organul de specialitate al administraţiei publice centrale sau, după caz, de un organ al administraţiei publice de specialitate, la propunerea autorităţii competente, şi unul sau mai mulţi operatori economici care au calitatea de titular al obligaţiei de stocare, până la 31 decembrie 2023.
Termenii şi condiţiile asocierii se aprobă prin hotărâre a Guvernului.