Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, care implementează o serie de măsuri de încurajare a învăţământului de artă şi sportiv, pe de o parte, şi impune condiţii suplimentare pentru ocuparea posturilor didactice care necesită atestate şi avize suplimentare, pe de altă parte.
În iulie, şeful statului a sesizat la CCR această lege, însă Curtea a stabilit că actul normativ este constituţional.
Legea impune personalului didactic, în anumite cazuri, respectiv la disciplina Religie, la pregătire/instruire practică din domeniul ‘Transporturi/Conducerea autovehiculelor’, la discipline teologice, la liceele militare, din unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională şi din unităţile de învăţământ subordonate Ministerului Justiţiei, la liceele cu profil pedagogic, calificările educator-puericultor, educatoare sau învăţător, să prezinte o serie de avize/documente justificative/acord din partea unor terţe entităţi, fie autorităţi publice, fie persoane juridice de utilitate publică – cultele recunoscute oficial de stat, după caz.
Actul normativ mai stabileşte că pentru activitatea artistică de performanţă, la propunerea autorităţilor administraţiei publice locale, a inspectoratelor şcolare, a Ministerului Culturii şi/sau a instituţiilor publice de cultură, Ministerul Educaţiei poate înfiinţa unităţi de învăţământ preuniversitar de stat/clase cu program de artă, integrat ori suplimentar.
Pentru activitatea sportivă de performanţă, la propunerea autorităţilor administraţiei publice locale, a inspectoratelor şcolare, a Ministerului Sportului, a Comitetului Olimpic Sportiv Român, a Comitetului Naţional Paralimpic, a federaţiilor sportive naţionale, a cluburilor sportive şcolare, a cluburilor sportive universitare, a asociaţiilor sportive, Ministerul Educaţiei poate înfiinţa unităţi de învăământ preuniversitar de stat/clase cu program sportiv, integrat ori suplimentar.
Legea mai prevede că Ministrul Culturii şi celelalte ministere interesate, Comitetul Olimpic Sportiv Român, Comitetul Naţional Paralimpic, federaţiile sportive naţionale, autorităţile naţionale, precum şi instituţiile de cultură pot sprijini financiar şi material activităţile de performanţă în domeniul artelor, respectiv al sportului.