Acasă55Legea privind realizarea 'Capabilităţii de luptă împotriva navelor de suprafaţă', promulgată

Legea privind realizarea ‘Capabilităţii de luptă împotriva navelor de suprafaţă’, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru realizarea ‘Capabilităţii de luptă împotriva navelor de suprafaţă’, aferentă programului de înzestrare ‘Sistem de instalaţii mobile de lansare rachetă antinavă (SIML)’.

Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea realizării capabilităţii de luptă împotriva navelor de suprafaţă, aferentă programului de înzestrare ‘Sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă’, prin atribuirea de către Guvernul României Guvernului SUA a contractelor de tip Letter of Offer and Acceptance (LOA), cu respectarea prevederilor art. 22 lit. f) din OUG nr. 114/2011 pentru achiziţia sistemului de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă bazat pe racheta Naval Strike Missile.

SIML care va fi achiziţionat include patru instalaţii mobile de lansare, platforme de comandă – control – comunicaţii, platforme de transport şi încărcare – descărcare, senzori, suport logistic iniţial, mentenanţă şi echipamente de testare, echipamente criptografice şi cu regim special, asistenţă de specialitate, instruirea personalului la toate nivelurile necesare, implicit folosirea în luptă, echipamente de instruire, precum şi baze de date specifice SIML. De asemenea, vor fi achiziţionate produsele şi serviciile necesare constituirii unei capacitaţi de producţie şi realizare a mentenanţei pentru sisteme din înzestrarea Forţelor Navale Române, prin cooperare tehnologică şi industrială aferentă acestei capabilităţi.

SIML este destinat apărării zonelor costiere şi de litoral împotriva ameninţărilor navelor de suprafaţă, având capacitatea de a coopera cu nave, aeronave şi echipamente proprii şi ale aliaţilor, utilizând datele furnizate de către acestea şi viceversa, folosind sisteme de legături de date şi canale de comunicaţii protejate, pentru executarea atacului cu rachetele antinavă.

Potrivit expunerii de motive a actului normativ, România va utiliza capabilitatea de luptă împotriva navelor de suprafaţă pentru a-şi întări apărarea proprie şi pentru descurajarea ameninţărilor regionale. Achiziţia va susţine, în primul rând, nevoile României pentru apărarea proprie şi va genera intensificarea cooperării militare dintre România şi SUA, transferul de tehnologii şi informaţii sensibile şi creşterea nivelului de încredere între cei doi aliaţi. Consolidarea parteneriatului prin realizarea achiziţiei va duce la o creştere a nivelului de securitate a României şi cetăţenilor şi va întări poziţia/imaginea ţării ca furnizor de securitate regional, se mai argumentează în expunerea de motive.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks