Peste 2.600 de persoane – 2.665 – au fost vaccinate în primele 24 de ore de la debutul maratonului vaccinării ‘Mureşul se Vaccinează’, a anunţat prof, dr, Leonard Azamfirei, rector al Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş.
‘Astăzi, 15 mai, ora 8,00, la 24 de ore de la debutul Maratonului vaccinării au fost deja vaccinate 2.665 de persoane. Răspunsul mureşenilor a fost extraordinar. Nimeni nu va fi bine până când nu vom fi toţi bine!’, a precizat Leonard Azamfirei, într-o postare pe Facebook.
Peste 300 de voluntari, circa 3.000 de doze de vaccin Pfizer şi zece fluxuri de vaccinare cu o capacitate de aproximativ 100 de persoane pe oră au fost pregătite pentru maratonul ‘Mureşul se Vaccinează’, care se va derulează, începând de vineri până la data de 16 mai, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş.
Între voluntarii care au vaccinat în cadrul maratonului s-au numărat coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivel naţional, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, şi dr. Leonard Azamfirei, iar duminică va fi prezent la maraton prof. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
‘De-a lungul timpului, convingerea mea a fost că rostul unei universităţi este nu doar acela de a instrui studenţi, de a forma oameni foarte bine calificaţi, ci în egală măsură de a se implica în viaţa comunităţii locale, de a veni cu idei creative şi de a le pune în practică. Este o declaraţie de misiune pe care o are fiecare instituţie de învăţământ superior din lume, pentru că în esenţă universităţile reprezintă motorul dezvoltării oricărei regiuni. Succesul maratonului organizat în interiorul universităţilor se datorează faptului că la asemenea evenimente de interes naţional îşi unesc forţele toate autorităţile competente. Am apreciat modul în care fiecare instituţie implicată în organizarea acestei acţiuni a acţionat şi pot spune că este un model de bună colaborare. Este rostul nostru să facem şi o formă suplimentară de educaţie civică şi trebuie să ştiţi că întregul proces de vaccinare este făcut pe bază de voluntariat’, a explicat anterior rectorul UMFST Târgu Mureş, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, acţiunea, care se adresează întregii populaţii nevaccinate cu vârsta peste 16 ani, se va realiza cu vaccinul Pfizer BioNTech. De maraton vor beneficia toţi cei care doresc să se vaccineze, indiferent de domiciliu, fără programare.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, dr. Iuliu Moldovan, a precizat sâmbătă că pentru Maratonul vaccinării sunt prevăzute între 2.500 şi 3.000 de doze de vaccin, numărul dozelor fiind suplimentat dacă este necesar. Rapelul va fi efectuat în acelaşi mod, peste trei săptămâni.
Până acum, în judeţul Mureş au sosit 160.000 de doze de vaccin, peste 60.000 de persoane cu doza I şi II şi 100.000 de persoane cu doza I, a mai informat şeful DSP Mureş.
Acţiunea se realizează în parteneriat cu Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, Direcţia de Sănătate Publică, Consiliul Judeţean Mureş, Primăria Târgu Mureş, unităţile sanitare din judeţ şi asociaţiile studenţeşti din cadrul UMFST, precum şi cu sprijinul Comitetului Naţional pentru Coordonarea Activităţilor de Vaccinare împotriva SARS-CoV-2.