Proiectul de lege la care lucrează Ministerul Apărării referitor la stagiul militar voluntar prevede că acesta poate fi făcut de femei şi bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, pe o perioadă de patru luni, şi ar urma să existe anumite stimulente, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei de apărare de la Camera Deputaţilor, Laurenţiu Leoreanu.
Membrii Comisiilor de apărare din Senat şi Camera Deputaţilor au avut, marţi, o întâlnire cu ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.
„S-a discutat pe trei linii legislative: Legea apărării, care este în formă finală şi va pleca pe circuitul de avizare; Legea 446, care a fost gândită şi începută din 2022 şi care vine inclusiv cu statutul militarului voluntar în termen şi acolo sunt, într-adevăr, câteva precizări pe care le-a prezentat ministrul, noi nu am văzut draftul, cu privire la cei care pot să facă (stagiul voluntar – n.r.): femei şi bărbaţi între 18 şi 35 de ani care nu au satisfăcut stagiul militar. Perioada pe care au propus-o e de patru luni şi, sigur, anumite recompense privind cazarea gratuită, salarizare, care, sigur, acolo se mai poate discuta, deci şi nişte stimulente. (…) Nu am intrat în detaliu pe propunerea de salarizare, era de a se merge, în discuţiile libere, undeva la trei salarii medii brute pentru acea perioadă. Ultimul proiect discutat ar fi statutul cadrelor militare, care în momentul de faţă se află în configurarea finală a draftului”, a precizat Leoreanu, la Palatul Parlamentului.
El a menţionat că Legea 446 a ajuns pentru avizare la Ministerul de Finanţe, după ce a parcurs „toate celelalte puncte de oprire”.
„Ministerul Apărării şi noi ne-am dori să intre în această sesiune în dezbatere aceste legi ale apărării, aşa cum le-am numit, şi să le putem dezbate, amenda şi aduce într-o formă finală cât mai repede”, a transmis deputatul.
Leoreanu a menţionat că a început şi luarea în evidenţă a rezerviştilor care sunt încă apţi combatanţi.
„În momentul de faţă am înţeles că a început deja luarea în evidenţă a rezerviştilor care sunt încă apţi combatanţi, urmează ca după luarea în evidenţă să fie parcursă, în unele judeţe am înţeles că a şi început, chemarea pentru o pregătire de bază de o săptămână-două”, a spus el.
Sursa: AGERPRES
Articolul Leoreanu: Proiectul de lege la care lucrează MApN referitor la stagiul militar voluntar prevede că acesta poate fi făcut de femei şi bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, pe o perioadă de patru luni apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro