Administraţia Domeniului Public Sector 2 a lansat o licitaţie pentru reabilitarea aleilor şi amenajarea unei piste de alergare în Parcul Morarilor, la o valoare totală estimată de 4.353.012 lei.
Conform anunţului postat pe SICAP, proiectul se aliniază prevederilor Planului de dezvoltare al Sectorului 2.
‘Realizarea acestei investiţii va urmări conservarea mediului ambiant şi punerea în valoare a mediului natural, în paralel cu amenajarea spaţiilor publice cu posibilităţi de agrement şi odihnă, pentru a crea un mediu de viaţă sănătos’, prevede anunţul.
Pentru achiziţia lucrărilor solicitate se va încheia un contract de execuţie lucrări cu proiectare inclusă. Criteriul de atribuire îl reprezintă preţul cel mai scăzut.
Ofertantul trebuie să facă dovada ca în ultimii trei ani a prestat servicii de proiectare similare cu o valoare totală mai mare sau cel puţin egală cu 200.000 de lei fără TVA.
În ceea ce priveşte lucrările, ofertantul (operator economic sau membrii asocierii de operatori economici împreună) trebuie să facă dovada că în ultimii cinci ani au fost executate lucrări similare a căror valoare cumulată a fost de minim 4.000.000 de lei fără TVA.
Licitaţia se desfăşoară prin procedură simplificată, iar termenul pentru primirea ofertelor este 8 decembrie.