AcasăPoliticaLiderii PNL au avut o întâlnire pe tema bugetului de stat pentru...

Liderii PNL au avut o întâlnire pe tema bugetului de stat pentru anul 2024

Liderii PNL au avut o întâlnire pe tema bugetului de stat pentru anul 2024, în urma căreia s-a decis susţinerea creşterii salariilor profesorilor cu 20 la sută, majorarea bugetului Educaţiei să ajungă la 57 la sută şi a bugetului de la Dezvoltare la 60 la sută, au precizat, miercuri, pentru AGERPRES, surse liberale.

Conform surselor citate, la întâlnirea care a avut loc marţi seara au participat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi Grupul fiscal al partidului.

„În urma discuţiei, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, ministrul Educaţiei şi ministrul de Finanţe au decis să susţină pentru 2024 o creştere de 20 la sută a salariilor profesorilor. Aceasta se adaugă la majorarea de 30 la sută promisă şi îndeplinită de la finalul mandatului de premier al lui Nicolae Ciucă”, arată sursele menţionate.

Potrivit calculelor liberalilor, majorarea bugetului Educaţiei va fi una „record, per ansamblu”, fiind „o creştere istorică de 57 la sută”.

Banii vor merge în cea mai mare parte pentru investiţii în creşterea calităţii Educaţiei, salarizare, burse şi masă sănătoasă pentru copiii în nevoie, mai arată sursele liberale.

Sursele citate au mai precizat că bugetul pentru Dezvoltare, convenit de PNL cu Marcel Boloş, va cuprinde o majorare de aproximativ 60 la sută.

De asemenea, conform propunerilor PNL, şi Ministerul Transporturilor şi Ministerul Mediului trebuie să primească „fonduri importante pentru modernizarea României”, menţionează sursele liberale.

Sursa: AGERPRES

Articolul Liderii PNL au avut o întâlnire pe tema bugetului de stat pentru anul 2024 apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks